IPJ Vaslui confirmă: „Domnul Damian a depus plângere penală pentru furt calificat, infracțiuni de fals și pe linie informatică”

ProSport a publicat astăzi, în exclusivitate, declarațiile principalului acționar de la SC Vaslui, Ciprian Damian. Cel care în acest moment deține 84 % din acțiunile clubului din Moldova a spus că mai multe persoane au spart sediul clubului de unde au sustras mai multe documente importante. În urma acestui fapt, Damian a depus plângere penală la IPJ Vaslui. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al instituției: „Ieri (n.r. 21 ianuarie) a fost depusă o plângere la noi la inspectorat de administratorul unei societăți comerciale. Dânsul semnalează comiterea unor infracțiuni: furt calificat, tentativă la infracțiune de înșelăciune, infracțiuni de fals, dar și infracțiuni pe linie informatică. Va fi întocmit un dosar penal și urmează să se stabilească dacă sunt sau nu întrunite elementele pe care domnul Damian le sesizează. În plângere sunt menționate patru persoane, dar nu vă putem prezenta numele acestora”, a declarat pentru ProSport.ro, Mihaela Straub.


Din informațiile ProSport cele patru persoane cărora Damian le-a făcut plângere penală sunt Coșer Fănel (fost comisar Garda Financiară Vaslui) , Nebunu Viorel ( administrator al clubului) , Guzganu Alexandru (ofițer de presă) și Gâlea Dragoș (membru Partidul Popular Agrar) 


 

Publicat: 22 01. 2014, 15:20
Actualizat: 22 01. 2014, 15:21