Ipoteză neașteptată lansată în direct la TV, după eșecul Rapidului: „S-ar putea să vedem un duel Șumudică – Petrescu peste două etape!”

Ipoteză neașteptată lansată în direct la TV, după eșecul Rapidului: „S-ar putea să vedem un duel Șumudică - Petrescu peste două etape!”
marius sumudica dan petrescu rivali adversari
  • Publicat:

Rapid a pierdut cu Gaz Metan Mediaș, scor final 1-2, meci din etapa a 9-a a Ligii 1, iar o ipoteză total neașteptată a fost lansată la TV, imediat după eșecul giuleștenilor: Dan Petrescu și Marius Șumudică ar putea fi adversari în campionat în curând, dacă situația nu se schimbă în tabăra nou promovatei.

Autorul scenariul probabil este nimeni altul decât Gabi Balint, fost coleg de generație cu actualul antrenor al lui CFR Cluj. Forma slabă din ultima perioadă a giuleștenilor, după ce au ajuns la trei meciuri fără victorie, dar și situația ingrată a tehnicianului principal Mihai Iosif, tot mai limitat de FRF pentru că nu deține licența PRO, ar putea duce la o schimbare spectaculoasă pe banca tehnică: Marius Șumudică pe banca lui Rapid.

Ipoteză incredibilă lansată în direct. Marius Șumudică și Dan Petrescu, adversari în Liga 1, peste două etape

„Șumi” este liber de contract după ce a fost dat afară cu scandal din Gruia, iar o confruntare directă în Liga 1 cu Dan Petrescu, omolog cu care poartă un conflict de la distanță după eșecul lui CFR Cluj în primul meci din Conference League, ar putea reprezenta un adevărat pol de atracție pentru Liga 1.

„S-ar putea să vedem un duel Șumudică – Dan Petrescu peste două etape, dacă ei vor pierde următoarele două meciuri, cu Sepsi și cu Mioveni. În sensul că Șumudică va fi antrenor la Rapid”, a declarat Gabi Balint în direct la Digisport la finele partidei Rapid – Gaz Metan Mediaș, 1-2.

Situația lui Mihai Iosif este din ce în ce mai dificilă în Giulești, iar semne că s-ar putea îmbunătăți nu sunt. Federația Română de Fotbal nu-i permite să dea indicații de pe bancă și nici să meargă la interviuri după meciuri.

În tot acest timp, Șumudică este fără angajament și a exclus, în urmă cu câteva luni, să meargă din nou în străinătate să antreneze, pentru că îi este greu.

Mai mult, tehnicianul de 50 de ani și-a exprimat întotdeauna ca într-o bună zi să pregătească echipa sa de suflet.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat.…
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil.
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil. "Suntem noi, ăștia de 75 de ani"
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns să aibă după ce a rămas fără întreaga avere
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns…
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Regulă nouă privind suspendarea și retragerea permisului de conducere. Se aplică în toate statele UE
Regulă nouă privind suspendarea și retragerea permisului de conducere. Se aplică în toate statele UE
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce concurenți au uimit
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce…
×