Ipoteză neașteptată lansată în direct la TV, după eșecul Rapidului: „S-ar putea să vedem un duel Șumudică – Petrescu peste două etape!”
Rapid a pierdut cu Gaz Metan Mediaș, scor final 1-2, meci din etapa a 9-a a Ligii 1, iar o ipoteză total neașteptată a fost lansată la TV, imediat după eșecul giuleștenilor: Dan Petrescu și Marius Șumudică ar putea fi adversari în campionat în curând, dacă situația nu se schimbă în tabăra nou promovatei.
Autorul scenariul probabil este nimeni altul decât Gabi Balint, fost coleg de generație cu actualul antrenor al lui CFR Cluj. Forma slabă din ultima perioadă a giuleștenilor, după ce au ajuns la trei meciuri fără victorie, dar și situația ingrată a tehnicianului principal Mihai Iosif, tot mai limitat de FRF pentru că nu deține licența PRO, ar putea duce la o schimbare spectaculoasă pe banca tehnică: Marius Șumudică pe banca lui Rapid.
Ipoteză incredibilă lansată în direct. Marius Șumudică și Dan Petrescu, adversari în Liga 1, peste două etape
„Șumi” este liber de contract după ce a fost dat afară cu scandal din Gruia, iar o confruntare directă în Liga 1 cu Dan Petrescu, omolog cu care poartă un conflict de la distanță după eșecul lui CFR Cluj în primul meci din Conference League, ar putea reprezenta un adevărat pol de atracție pentru Liga 1.
„S-ar putea să vedem un duel Șumudică – Dan Petrescu peste două etape, dacă ei vor pierde următoarele două meciuri, cu Sepsi și cu Mioveni. În sensul că Șumudică va fi antrenor la Rapid”, a declarat Gabi Balint în direct la Digisport la finele partidei Rapid – Gaz Metan Mediaș, 1-2.
Situația lui Mihai Iosif este din ce în ce mai dificilă în Giulești, iar semne că s-ar putea îmbunătăți nu sunt. Federația Română de Fotbal nu-i permite să dea indicații de pe bancă și nici să meargă la interviuri după meciuri.
În tot acest timp, Șumudică este fără angajament și a exclus, în urmă cu câteva luni, să meargă din nou în străinătate să antreneze, pentru că îi este greu.
Mai mult, tehnicianul de 50 de ani și-a exprimat întotdeauna ca într-o bună zi să pregătească echipa sa de suflet.