Unul dintre manageri nu s-a lăsat mai prejos. A făcut bășcălie pe facebook utilizând termeni din domeniul IT
Reghe pare optimist și nu concepe decât victoria în partida de azi cu Molde, mai ales că adversara va introduce pe teren o echipă formată mai mult din rezerve. Astfel că, relaxat, la conferința de ieri, antrenorul și-a permis o aroganță. „Noi avem mâine un meci foarte important, nu mă interesează ce s-a întâmplat la Dinamo–Rapid, nu mă interesează ce au spus oamenii de la Dinamo sau de la Rapid. Cu Dinamo jucăm peste trei meciuri. Să vorbească tot felul de tâmpenii, că sunt buni, că ne bat… Dacă e să ne uităm în jos în clasament, ne ia amețeala! Fiecare să-și vadă de echipa lui”, a declarat, ieri, Laurențiu Reghecampf după o întrebare care l-a iritat pentru că nu avea legătură cu meciul din Europa League. A continuat apoi cu o ironie, când i s-a reamintit că derby-ul Dinamo-Rapid n-a strâns decât 16.000 de oameni pe Național Arena. „Poate că era plecată femeia cu cheile de la stadion, de nu s-au umplut toate inelele”, a comentat el. Înțepăturile la adresa rivalilor din campionat au continuat ieri și pe pagina de facebook a unuia dintre managerii de la Steaua. Încântat că Steaua vindea bilete pe bandă rulantă pentru meciurile cu Molde și cu Dinamo, oficialul a postat de pe contul lui: „Operațiunea Național Arena Assault: 36.300 bilete cu Molde… and couting… 7.700 de bilete în doar șapte ore, doar online, la derby, deci 1.100 pe oră! Noi suntem high speed, alții offline. O fi de la router?”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER