Pe parcursul meciului Steaua – Dinamo, galeria oaspete a afișat un banner cu un mesaj imposibil de descifrat de majoritatea celor prezenți pe stadion. Din acest motiv, la finalul jocului pe forumurile suporterilor au fost puse multe speculații cu privire la explicația mesajului afișat de Peluza Cătălin Hîldan. Meme, pentru a fi 12 „ai facut 16„>, au scris ultrașii pe o pânză, iar traducerea și adaptarea poate să fie: „Meme, pentru a reveni în fotbal ai fost turnător”.
În limbaj de stradă, „a face 16” înseamnă „a sifona”, „a turna” autorităților pentru a beneficia de clemență în cazul în care ești prins în afara legii. Sensul a fost extins asupra oricărei infracțiuni, însă totul pleacă de la legea 143/2000 cu privire la combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Potrivit articolului 16 (de unde și expresia), „Persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2-10, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege„.
Mihai Stoica a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Jilava în iarna acestui an după aproape doi ani de detenție. Fostul manager al Stelei a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare, pedeapsă primită în Dosarul Transferurilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER