Ironizată pentru suporterii care vin cu cărți de joc la meci, ACS Poli ar prinde play-off-ul dacă ar conta clasamentul spectatorilor. Timișoara stă mai bine decât ultimele două campioane. Clasamentul echipelor din Liga 1
În ultimii ani, Timișoara nu a mai umplut tribunele vechiului stadion „Dan Păltinișanu” așa cum o făcea pe vremuri, când era un model pentru întreaga țară.
În „era” ACS, de multe ori violetul scaunelor goale a fost culoarea pregnantă în transmisiunile TV, însă, chiar și așa, cu o Liga 1 care își pierde anual din suporteri, Poli e în play-off dacă ne luăm după clasamentul spectatorilor de la meciurile de pe teren propriu. Formația lui Ionuț Popa le-a depășit în etapele scurse pe ultimele campioane, FC Viitorul și Astra Giurgiu.
Site-ul de stastică liga1.ro îi consemnează pe timișoreni cu o medie de 2.955 de spectatori la partidele de acasă. O media datorată și partidei cu FCSB, din vară, când au fost peste 20.000 de spectatori. Cu frigul iernii și entuziasmul mai domolit ca în lunile de vară, la partida cu Dinamo, clubul timișorean a vândut aproximativ 2.000 de bilete. Cu tot cu abonați și copiii care beneficiază de gratuitate, meciul cu echipa lui Vasile Miriuță a fost în media spectatorilor de la partidele din acest sezon ale bănățenilor. Sigur, imaginea nu e una frumoasă la televizor, căci media reprezintă doar 11% din capacitatea Marelui Oval, care are 32.000 de locuri.
Imediat sub echipele moldovene în clasament
Cea mai bine clasată echipa la capitolul spectatori este, după cele 22 de etape scurse din sezonul regulat, CS U Craiova. Cu o bijuterie de stadion, oltenii au ajuns grație ultimelor partide din Bănie la media de 8.280 de suporteri la meciurile acasă, medie ce va crește cu siguranță în 2018. FCSB e pe locul doi, cu 7.553 de suporteri acasă, urmată de CFR Cluj, cu 5.493. Pe patru și cinci, în fața Timișoarei, se află echipele din Moldova. Pe 4, e FC Botoșani, cu o media de 3.727 de spectatori pe teren propriu. Poli Iași, echipă sprijinită de autoritățile locale, are mai puțini, 3.400.
Campioanele ultimelor două ediții de campionat nu ar prinde play-off-ul dacă ar fi după suporteri
Sigur, cifrele nu sunt deloc grozave, dar se poate și mai rău. Campioana FC Viitorul e pe locul 7, cu o medie de 2.482 de spectatori, urmată de Sepsi, formație care joacă la Brașov, cu 2.345 de oameni în tribune. Astra are o medie de 1.545 de spectatori, iar echipele finanțate puternic de comunitățile locale, Chiajna și Voluntari, au medii „subțiri”, de 1.083, respectiv 1.003 de suporteri acasă. La „retrogradare”, e Juventus, care joacă la Ploiești, cu media de 1.002 de spectatori, iar ultima clasată e Mediaș, cu 986 de suporteri când joacă acasă.
Spectatori „cartofori”, cei mai mari iubitori de Poli
Ironia face ca Poli să fi fost ironizată tocmai din cauza unui grup de spectatori fideli, care vin de ani de zile la Tribuna 1 și joacă mereu cărți în așteptarea meciului. În mod eronat, s-a scris despre cei patru bărbați trecuți de prima tinerețe că se joacă în timp ce meciul e în desfășurare. În realitate, este vorba de un grup de bătrânei care fac acest lucru ca în vremurile bune, când stadionul, pe atunci fără scaune, era neîncăpător pentru timișoreni, iar „druckerii” veneau devreme la joc, să prindă loc, și de multe ori jucau table sau cărți pentru ca orele să treacă mai ușor până la fluierul de start.
Foto LPF