Isăilă anticipează sfârșitul Astrei: „Dacă o să dispară, să nu mire pe nimeni”

Antrenorul secund al echipei naționale, Daniel Isăilă, a declarat, vineri, că în cazul în care s-ar ajunge ca gruparea Astra Giurgiu să dispară nu ar mira pe nimeni, așa cum s-a întâmplat și în cazul altor cluburi cu notorietate mai mare.

Nu știu ce se va întâmpla cu Astra. Mi-e greu să anticipez. Nu te mai miră nimic în România, au dispărut cluburi cu renume, cu tradiție. Dacă ar dispărea nu știu dacă ar mira pe cineva. Ar fi păcat însă pentru că în ultimii ani Astra este un club important în România. Dar și în Europa. Pentru că nu e ușor să ajungi în play-off, anul trecut în grupe, cu o echipă practic nouă. Suntem puțini îngrijorați, dar la câte probleme am avut ce mai contează încă o surpriză neplăcută? Ne așteptam ca măcar una dintre echipe să ajungă în grupele Ligii Europa. Astra avea prima șansă după prima manșă. Viața merge înainte, dar e păcat pentru Lung pentru că făcuse o partidă excelentă până în acel moment. Sunt convins că are puterea de e trece peste„, a afirmat Isăilă.

Fost antrenor al formației Astra Giurgiu, Isăilă consideră că atacantul Constantin Budescu va trebui să facă pasul către o echipă cu mai multe pretenții: „Probabil că la un moment dat Budescu va trebui să facă și el pasul la o echipă mai puternică, cu pretenții mai mari, dar asta depinde doar de el. Sunt convins că atunci când evoluțiile lui vor fi constant bune, cum a avut în acest început de sezon și cum a mai avut în trecut, va avea și oferte„.

Formația Astra Giurgiu a ratat calificarea în grupele Ligii Europa, după ce a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), de echipa olandeză AZ Alkmaar, în returul play-off-ului competiției.

Publicat: 28 08. 2015, 14:23
Actualizat: 28 08. 2015, 14:24