Isăilă îl așteaptă cu brațele deschise: „Papp ne poate ajuta, mi-am dat acordul să vină la Astra”

Isăilă îl așteaptă cu brațele deschise:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul formației Astra, Daniel Isăilă, a declarat, luni, că într-o discuție avută cu președintele Dinu Gheorghe și-a dat acordul pentru aducerea lui Paul Papp de la formația italiană Chievo, precizând că acesta este un jucător valoros care poate ajuta echipa în partea a doua a campionatului.

„Am vorbit cu președintele despre el și mi-am dat acordul să vină la noi. Mai multe detalii despre venirea lui știu cei din conducere. Eu știu că el este un jucător de echipa națională, un fotbalist foarte bun care ne poate ajuta. Este foarte important să vină jucători de valoare, pentru că astfel se crează concurență și astfel duc la progresul echipei”, a spus Isăilă.

În ceea ce privește un eventual transfer al lui Ianis Zicu, tehnicianul a explicat că au existat „discuții, dar acestea nu s-au concretizat”.

Atacantul Denis Alibec, transferat în această pauză competițională de la Bologna, este un fotbalist cu un „potențial fantastic”, este de părere Isăilă. „Toată lumea îl critică pe Alibec, dar el este un jucător cu un potențial fantastic. Mai departe depinde numai de el”, a afirmat antrenorul.

Fundașul Valerică Găman, de transferul căruia este interesată o grupare din Franța, poate pleca atâta timp cât tranzacția este în favoarea clubului Astra, susține Daniel Isăilă. „Găman este jucătorul Astrei, iar eu nu știu de vreo ofertă venită pentru el. Însă eu niciodată nu am fost împotriva plecării vreunui jucător atâta timp cât transferul este și în avatanjul clubului”, a menționat tehnicianul.

Daniel Isăilă consideră că revenirea în Liga I a unor jucători precum Adrian Mutu, la Petrolul Ploiești, și Claudiu Keșeru, la Steaua, reprezintă o lovitură de imagine pentru fotbalul românesc, dar afirmă că rămâne de văzut dacă aceștia vor da randamentul scontat. „De ce să ne sperie venirea lor în Liga I? Din contră, eu cred că este o lovitură de imagine pentru fotbalul românesc. Vom vedea însă mai departe dacă ei vor da și randamentul scontat. Ei sunt jucători valoroși, dar indiferent de asta totul este relativ, depinde dacă și cât de repede se vor adapta aici. Mutu este un jucător fantastic pentru că nu este ușor să înscrii 114 goluri în Italia cât am înțeles că a marcat el”, a precizat Isăilă.

Antrenorul liderului Ligii I a adăugat că Pandurii Târgu Jiu, Dinamo și CFR Cluj se vor lupta de asemenea pentru titlu în partea a doua a campionatului. „Mereu retururile au fost încinse, așa că mă aștept ca lupta să fie foarte strânsă, atât sus în clasament, cât și în subsolul acestuia. Păi de la locul zece în jos cred că oricine poate intra în lupta pentru evitarea retrogradării. În ceea ce privește lupta la titlu, consider că totul depinde de noi. Eu vreau ca jucătorii să crească, să nu se oprească aici. Mai este mult până la sfârșitul campionatului, sunt încă 45 de puncte în joc și orice este posibil. În afară de noi, Steaua și Petrolul, cred că se vor mai bate pentru titlu și Pandurii, Dinamo și chiar CFR Cluj, care nu o să renunțe așa ușor”, a explicat Isăilă.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe interzise
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe…
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu!
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu! "Văd că se foloseşte" | EXCLUSIV
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
Ce scrie
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale. "Cel mai nou prieten al…
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Călin Georgescu a RENUNȚAT. A dat în scris, cu semnătură. Breaking News
Călin Georgescu a RENUNȚAT. A dat în scris, cu semnătură. Breaking News
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×