Antrenorul Astrei, Daniel Isăilă, a avut un discurs realist după eșecul suferit de echipa sa în fața Stelei, scor 1-3. Tehnicianul a criticat și greșelile elevilor săi la finalul partidei de pe Național Arena.
„Steaua a câștigat pe merit, dar este păcat, pentru că jocul a fost destul de echilibrat. Am pierdut pe naivitățile noastre. Se întâmplă în fotbal să prinzi o zi mai proastă, dar ne-au forțat și cei de la Steaua să greșim. Poate este puțin cam sever scorul. Am avut și noi situații bune de a trece în avantaj.
Nu cred că motivația lor ne-a făcut să greșim. Practic, primele două goluri le-am făcut cadou. Sper să remediem aceste erori în vederea meciului tur și să câștigăm. Este greu de spus ce se va întâmpla și dacă vom pierde, aceste jocuri nu sunt decisive. Campionatul este lung, orice este posibil”, a spus Isăilă la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER