Antrenorul FC Brașov, Daniel Isăilă, a declarat că elevii săi sunt gata să păstreze la Brașov cele 3 puncte puse în joc la meciul de sâmbătă, de pe propriul teren, cu Steaua lui Victor Pițurcă. „Va fi un joc dificil sâmbătă seara. Și spun asta nu pentru că întâlnim Steaua, ci pentru că este următorul meci. Toate partidele sunt grele. Suntem însă pregătiți 100% să ne batem pentru cele 3 puncte”, a spus Isăilă, care a făcut și o scurte radiografie a grupării din Ghencea: „Este un adversar care a acumulat maximum de puncte după primele două etape și care, la fel ca și noi, a suferit multe modificări, atât în teren, cât și pe banca tehnică. Venirea lui Victor Pțurcă a creat o emulație la Steaua, suporterii s-au întors alături de echipă. Sperăm ca noi să avem un stadion plin și să fim sprijiniți de fanii noștri. Avem nevoie de ajutorul lor pentru a obține un rezultat bun”.
„Isă” a mai precizat că „vrem să contracarăm jocul de pase al steliștilor și să ne facem jocul nostru obinșnuit. Dacă aș fi mulțumit cu un egal? Totul depinde de cum se va desfășura partida. Dacă vom da totul pe teren și nu vom putea obține decât un rezultat de egalitate, atunci poate vom găsi bună o remiză”.
Daniel Isăilă a declarat că nu se teme de arbitraj și că este un lucru foarte important că vor aborda meciul cu Steaua cu toate drepturile financiare la zi.
Antrenorul FC Brașov nu va putea conta contra Stelei pe fundașul slovac, Peter Majernik, care mai are de ispășit încă o etapă de suspendare după eliminarea de la Tg. Mureș. Altfel, Isăilă a mai adăugat că „Unirea Urziceni dacă avea mai multă îndrăzneală în meciul cu Zenit, putea obține mai mult. Sper ca și Timișoara și Dinamo să se califice mai departe în Europa League. Cu siguranță o pot face”.
Interes masiv
Partida FC Brașov – Steaua, stârnește, cum era de așteptat, un interes foarte mare în rândul microbiștilor brașoveni. Și asta din două motive: unul este începutul oarte bun al trupei antrenate de Daniel Isăilă, iar al doilea este că vine Steaua la Brașov, echipă cu mulți fani în orașul de la poalele Tâmpei. Biletele pentru jocul de sâmbătă s-au pus în vânzare de astăzi dimineață, fanii luând cu asalt casele stadionului „Tineretului”.
Articol publicat de Bogdan Popescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER