După plecarea lui Rusescu, campioana a reușit o mutare care s-a dovedit extrem de inspirată: l-a adus pe Claudiu Keșeru, vârf care s-a acomodat excelent și a cărui rată de goluri a fost, mai ales în turul sezonului trecut, excepțională.
În iarnă a plecat la arabi, motivat de salariul foarte mare, însă de câteva luni atacantul și-a arătat disponibilitatea de a se întoarce în Ghencea. Colectivul, dar și perspectiva Ligii Campionilor au fost motivele din spatele deciziei vârfului crescut în Franța de a încerca rezilierea contractului cu Al-Gharafa.
Doar că Becali nu agreează un comeback al celui care a rămas impresionat de ce a găsit la Steaua, fiind, evident, speriat de salariul acestuia. Patronul din Ghencea încearcă să facă performanță cu bani cât mai puțini, iar șansele să ajungă în grupele Ligii în aceste condiții scad dramatic.
„Keșeru nu cred că poate să fie atacantul pe care noi îl vrem. Un jucător ca el, care are salariu foarte mare, de aproape un milion de euro, chiar dacă vine gratis la echipă, trebuie să îi dai un salariu asemănător. Eu nu o să-i dau niciodată atât. O să vedem ce facem în perioada viitoare, sigur o să mai aducem un atacant, dar și un mijlocaș„, a spus Gigi Becali, conform DigiSport.
20 de goluri în 34 de partide a marcat Keșeru pentru Steaua, în toate competițiile. Atacantul de 28 de ani și-a arătat clasa și la Al Gharafa, chiar dacă probabil campionatul e mult mai slab: 9 goluri în 9 partide.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER