Își fac firmă de pază! Fanii Stelei de la Peluza Nord vor să se ocupe de paza de la stadion

Discuțiile din ultimul timp dintre AISS și conducerea
roș-albastră nu au afectat în niciun fel Peluza Nord. Singurii care
mai încurajează echipa în acest moment au ales să-și înființeze o
firmă de pază și au discutat în prealabil cu Liga Profesionistă și
cu Mihai Stoica.

„Ar fi bine dacă am alege noi firma de pază de pe stadion.
Să ne păzim singuri! În felul ăsta nu ar mai fi atâtea scandaluri
în tribune”
, a spus ieri, la Sport.ro, liderul de galerie
al Peluzei Nord, Gheorghe Mustață. Ce vor mai exact fanii? Liderul
de la Nord a discutat deja despre asta cu Mihai Stoica, acesta se
pare că și-a dat acordul, urmând ca primul experiment de acest gen
să fie, cel mai probabil, meciul de acasă cu Vaslui. În acest fel,
firma „Shelter” își va pierde din atribuții și probabil se va
renunța la ea.

AISS:
„Gigi Becali a vrut să ne mituiască”

Tot ieri, la Sport.ro, Costi Vasile, vicepreședintele AISS, a
dezvăluit că patronul Stelei a încercat să-i mituiască pentru a
nu-l mai apostrofa. „Domnul Becali a încercat de mai multe
ori la întâlnirile pe care le-am avut cu el să ne dea bani ca să
încetăm protestul și să nu-l mai înjurăm. Spunea: «Ziceți, mă,
băieți, cât vreți?», dar l-am refuzat. Erau sume de ordinul zecilor
de mii de euro”
, a declarat Vasile.

Gardoș
va rămâne rezervă

Și cum echipa câștigătoare nu se schimbă niciodată, Marius Lăcătuș
va alcătui contra „stegarilor” o echipă utilizată și în Bănie.
Gardoș va fi rezervă. „Am vorbit cu el, i-am explicat că e
rezervă și a înțeles situația. Se pregătește și ne va ajuta atunci
când o să avem nevoie de el”
, a spus „Fiara”.

Publicat: 03 03. 2011, 22:16
Actualizat: 04 03. 2011, 08:55