Istorie controversată!** Carmen, desființată abuziv în 1947 pentru a le face loc roș-albaștrilor

Pentru ca Steaua să joace azi cu Rapid a fost nevoie ca, acum 63
de ani, comuniștii să desființeze echipa industriașului Mociorniță.
„Ceferiștii” au supraviețuit, dar cu prețul proslăvirii noului
regim

ProSport continuă astăzi recursul la memorie al fotbalului nostru
și vă prezintă, înaintea partidei Rapid – Steaua (ora 20:30, Digi
Sport), din etapa a 14-a a Ligii I, povestea puțin cunoscută a
echipei Carmen, desființată
abuziv în vara lui 1947, pentru a le face loc roș-albaștrilor. Nici
gazdele de astăzi nu au motive să se simtă mai confortabil:
actualul Rapid a fost înființat în 1923 de lucrătorii ceferiști de
la Atelierele Grivița, despre care unii istorici spun că erau, în
epocă, cunoscute drept o agentură a Moscovei, prin care URSS
încerca să dinamiteze statul român.

Despre circumstanțele în care a fost desființată echipa Carmen, în
vara lui 1947, cu o săptămână înainte de startul campionatului, e
dificil să se găsească informații obiective. Comunismul a distrus,
atât cât a putut, această origine neguroasă a clubului Steaua (pe
atunci ASA), care a luat locul grupării Carmen. Echipa era a
cunoscutului industriaș Dumitru Mociorniță, unul dintre cei mai
bogați și discreți români ai acelor vremuri. Pentru a afla ce s-a
întâmplat atunci, dar și cum arăta și cum se comporta un patron de
echipă crescut în spiritul vechii democrații românești, ProSport a
apelat la Angelo Niculescu. Fostul selecționer, ajuns acum la
vârsta de 89 de ani, se număra, în 1947, printre fotbaliștii de
bază de la Carmen, echipă care, în sezonul 1946-1947, fusese
vicecampioana României.

Domnule Angelo Niculescu, erai la Carmen în
1947…
Formația abia prinsese contur, dar se profila drept viitoare
campioană a țării. În sezonul precedent terminase pe poziția a
doua, după ITA, care avea o echipă foarte tare. Noi aveam un
antrenor excelent, pe Steinbach, venit de la Unirea Tricolor. Era
profesionist. Înainte să vină la noi, fusese trimis să se
perfecționeze în Anglia, la Arsenal Londra! Iar de acolo a venit cu
metode tehnico-tactice noi, neîntâlnite în România.

Patronul Mociorniță se implica la echipă?
De noi se ocupa Ionel, fiul lui Dumitru Mociorniță, patronul
fabricii de pielărie Carmen. Era un tip foarte manierat, care
terminase Facultatea de Drept. El a și jucat pentru această
formație și s-a ocupat și de pregătirea tehnică până la aducerea
lui Steinbach. Când am ajuns eu acolo, echipa era deja în prima
divizie…

„Patronul
își vedea de afaceri, iar noi de fotbal”

Intra peste antrenor la vestiare?
Era un tip foarte discret, trecea rar de tot pe la echipă. În
vestiar a intrat doar de câteva ori, și atunci doar ca să ne
îmbărbăteze în momentele foarte grele. În rest, patronul își vedea
de afaceri, iar noi de fotbal.

Care este, de fapt, povestea desființării echipei
Carmen?
Totul s-a întâmplat după o partidă contra formației Ciocanul (n.r.
– viitoarea Dinamo). A fost un meci pe stadionul Giulești, pe care
l-am câștigat cu 6-0. A fost un spectacol total! Ziarele de a doua
zi, în loc să anunțe marele succes, informau despre moartea echipei
Carmen București! Rezultatul de atunci i-a supărat rău pe unii
conducători politici și s-a luat această decizie.

Apoi?
A doua zi, Raul Vizante, un factotum al clubului, ne-a convocat
într-o ședință la sediul echipei și ne-a anunțat pe toți că suntem
jucători liberi de contract. Fără alte explicații… Bineînțeles că
prima reacție a fost să-l întrebăm pe acesta: „Bine, dar noi ce
facem acum?”. Ni s-a spus să mergem unde vom dori…

Și…
Unii dintre noi s-au retras în orașele din care proveneau, cum a
fost cazul lui Iosif Covaci, care s-a dus la Timișoara. Bazil
Marian s-a dus la Rapid, vreo doi-trei s-au retras din
activitate.

Ați ajuns la Ciocanul.
Da, eu acolo am fost repartizat. Nu am fost singurul din lotul de
jucători de la Carmen care a ajuns la Ciocanul.

E adevărat că echipa Carmen a fost desființată pentru a
face loc noii echipe a Armatei, CCA?
Așa s-a știut în acele vremuri. Vă dați seama că noi, jucătorii, nu
aveam de unde să știm sigur, pentru că lucrurile acestea se făceau
la nivel foarte înalt și cu mare discreție.

Rapid, cu „soarele” pe
piept

În primăvara lui 1948, pe 28 martie, a avut loc una dintre cele mai
mari mascarade electorale din istoria României. Frontul Democrației
Populare (FDP), alianță condusă de Partidul Muncitoresc Român
(viitorul Partid Comunist), formațiune susținută de trupele
sovietice de ocupație, a fost declarat câștigător, cu 97,83 la sută
din voturi.

Alegerile au fost nu numai fraudate, dar și organizate într-un
climat de teroare, toți liderii politici români liberali și
țărăniști fiind, la acea dată, exilați, închiși sau uciși. Înaintea
acestei farse sinistre, Rapid s-a numărat printre echipele care au
făcut propagandă alianței bolșevice, jucând chiar cu un soare uriaș
(simbolul electoral al FDP) pe piept.

Nici înființarea Rapidului nu este scutită de controverse.
Istoricul Mihai Alex Stoenescu scrie, în „Istoria loviturilor de
stat din România”, că sindicatul ceferiștilor de la Atelierele
Grivița, care a înființat și Rapidul, se transformase, în perioada
interbelică, într-un focar de agenți bolșevici plătiți sau
infiltrați de URSS cu scopul de a destabiliza ordinea socială în
România. În context, Rapid a apărut ca o grupare care lupta, în
numele proletarilor asupriți, împotriva echipelor „capitaliste”
(idee a luptei de clasă promovate de comuniști). Această versiune
poate constitui și o explicație pentru faptul că Rapid a
supraviețuit după război, într-o perioadă în care noile autorități
au ras de pe fața pământului toate cluburile semnificative din
perioada interbelică (Venus, Carmen, Unirea Tricolor, CAO
etc)