ISTORIE sub semnul ‘La Manita’!** Rapid a marcat de CINCI ori la Cluj, dar are alte CINCI meciuri în față care pot decide sezonul
Cinci este numărul magic în Giulești după victoria de sâmbătă! Următoarele partide, returul cu Vaslui din Cupa României, respectiv cu Sibiu, Mioveni, Steaua și Astra în campionat îi vor lămuri pe rapidiști dacă vor termina anul cu trofee sau nu.
„Manita” de la Cluj le-a aprins din nou speranțele giuleștenilor la titlu. Următoarele cinci meciuri însă vor fi capitale pentru viitorul echipei antrenate de Răzvan Lucescu. Programul Rapidului începe miercuri, cu FC Vaslui, în returul semifinalei de Cupă. Giuleștenii nu vor avea lângă ei galeria, din cauza incidentelor provocate de suporteri în partida cu Dinamo, dar avantajul de un gol îi poate duce în ultimul act al compeției. „Nu vorbim de titlu, deocamdată ne gândim la Cupă. E primul obiectiv și vrem finala. De campionat vom discuta atunci când vom fi mai aproape de primul loc”, a spus Ștefan Grigorie.
Final liniștit pentru Rapid
În campionat, rapidiștii vor avea, până la următorul meci tare, două etape în care vor întâlni echipe accesibile, cel puțin la prima vedere. Voința Sibiu vine în Giulești, apoi oamenii lui Răzvan Lucescu se deplasează la Mioveni, pe terenul unei formații ca și retrogradate. O încălzire pentru un meci de foc cu Steaua, urmat de un altul dificil cu Astra lui Mircea Rednic. Dacă vor ieși cu maximum de puncte din aceste patru întâlniri, rapidiștii au mari șanse să termine campionatul pe primul loc. Asta pentru că, pe final de campionat, vor avea un meci mai greu, cu Oțelul. În rest, partide cu formații lipsite de griji, cum ar fi Pandurii și Târgu Mureș, și una a cărei soartă va fi, mai mult ca sigur, decisă până în ultima rundă, Sportul Studențesc.
CFR, la mâna nou-promovatelor
Și CFR Cluj are parte de un program aparent ușor în următoarele cinci meciuri. Trei partide contra nou-promovatelor – Petrolul, Concordia, Ceahlăul – un meci cu FC Brașov și derby cu Dinamo, în Ștefan cel Mare. Finalul de campionat e unul de foc pentru elevii lui Jorge Costa, aceștia urmând să întâlnească Steaua și marea rivală U Cluj.
6 puncte separă echipa lui Răzvan Lucescu de liderul CFR Cluj în acest moment
A fost un moment greu pentru noi în campionat, dar important este ca acum să luăm fiecare meci în parte și la final să tragem linie
Ovidiu Herea, mijlocaș Rapid
CFR rămâne principala candidată la titlu. Noi suntem mult mai aproape de câștigarea Cupei României
Ciprian Deac, mijlocaș Rapid
Meciul ăsta a fost perfect pentru noi, dar 5-0 sau 2-0 nu contează. Dacă nu pierdeam cu Chiajna și Ceahlăul, acum ne băteam la titlu
Rui Duarte, fundaș Rapid