Istvan Kovacs, arbitrul român în vârstă de 36 de ani, înca are regrete după incidentul nefericit cu Florinel Coman (22 de ani), atacantul lui FCSB.
În septembrie 2019, la un meci Universitatea Craiova – FCSB, Florinel Coman a mers să îi ceară explicații arbitrului Istvan Kovacs, iar acesta i-a spus direct: „Dispari!”.
La mai bine de un an după acel incident, Istvan Kovacs încă își regretă gestul și susține că nu îl caracterizează.
„Există un moment pe care l-aș șterge cu buretele, atunci când am folosit o adresare nepotrivită la adresa lui Florinel Coman. Mi-am recunoscut greșeala, mi-am cerut scuze. Oricine cred că poate greși. Dar a fost un episod unic în cariera mea, unul care nu s-a mai întâmplat până atunci, nu s-a repetat după și nici nu se va mai repeta vreodată.
Am remarcat că există voci care încearcă să mă transforme în arbitrul care nu se comportă respectuos cu jucătorii. Un lucru care este departe de adevăr. Am fost acuzat în trecut că i-aș fi vorbit urât lui Vasile Maftei. Fals! A fost altă persoană care a folosit atunci acea exprimare neadecvată, iar ulterior, chiar după finala Cupei, Voluntari – Astra, Maftei a venit la mine, mi-a strâns mâna și și-a cerut scuze pentru declarațiile prin care mă acuza pe mine”, a spus Istvan Kovacs, pentru FRF.ro.
Recent, după meciul dintre UTA Arad și Hermannstadt, Istvan Kovacs a fost acuzat de către fundașul Alexandru Benga că nu a folosit un limbaj adecvat.
„Aș dori să lămuresc și cel mai recent episod, la Arad, când unul dintre jucătorii de la UTA a făcut anumite declarații la adresa mea, fără însă a spune ceva concret. Jucătorul este cel care a venit la mine protestând și mi-a zis că nu am niciun pic de calitate umană. Probabil reacția sa vine după ce nu am răspuns provocării sale, nu am schimbat niciun cuvânt cu acesta, fapt care poate fi confirmat de colegii mei și de ceilalți jucători din apropiere.
Atunci când am greșit față de Florinel Coman, am recunoscut și mi-am cerut scuze. Dar un astfel de comportament nu mă caracterizează nicidecum!”, a explicat Istvan Kovacs.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER