Istvan Kovacs nu a scăpat de ironiile lui Mihai Stoica: „L-am felicitat, dar cred că doar pentru avantajul de la golul lui Bernardo Silva!”. Ce l-a nemulțumit pe managerul de la FCSB

Mihai Stoica, directorul sportiv al echipei Steaua Bucuresti urmareste meciul de fotbal contra echipei Concordia Chiajna din etapa a III-a a Ligii 1, disputat pe stadionul Areana Nationala din Bucuresti, sambata, 6 august 2016. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 6 poze

Mihai Stoica (57 de ani) l-a ironizat pe Istvan Kovacs (37 de ani), fiind nemulțumit că arbitrul nu a acordat două lovituri de pedeapsă pentru FCSB în meciul cu Universitatea Craiova.

FCSB s-a impus pe terenul Universității Craiova cu 1-0, grație golului reușit în ultimele minute de atacantul croat Ivan Mamut. Bucureștenii continuă, astfel, lupta spre titlul de campioni, însă managerul Mihai Stoica nu a trecut cu vederea erorile comise de Istvan Kovacs, despre care spune că ar fi trebuit să așeze mingea pe punctul cu var în două rânduri, de fiecare dată în favoarea echipei sale.

Oficialul vicecampioanei i-a transmis lui Istvan Kovacs un mesaj ironic prin intermediul rețelelor de socializare.

Istvan Kovacs nu a scăpat de ironiile lui Mihai Stoica

Mihai Stoica nu l-a „iertat” pe Istvan Kovacs, chiar dacă FCSB și-a îndeplinit obiectivul în meciul cu Universitatea Craiova.

Managerul bucureștenilor a postat fazele pe care le contestă, însoțite de un mesaj ironic la adresa centralului din Carei.

Istvan Kovacs a condus de curând meciul dintre Manchester City și Real Madrid (4-3), din semifinalele Ligii Campioniloir, unde a avut o prestație aplaudată la unison. Faza care a impresionat în mod anume s-a petrecut în minutul 74, când a lăsat un avantaj excelent, fază finalizată cu gol de Bernardo Silva.

„Poate că după aspectul părţii secunde nu meritam să câştigăm, aşa cum nici Craiova nu merita după aspectul părţii secunde la meciul tur. Chiar nici după aspectul primei părţi.

Un alt aspect rămâne neschimbat în dubla confruntare. Cel al erorilor de arbitraj. Horaţiu Feşnic (Cluj-Napoca) dictează inexplicabil un penalty contra noastră, Istvan Kovacs (Carei) ignoră două faulturi comise asupra jucătorilor noştri. În careu.

Aseară, după meci, l-am felicitat pe Kovacs. Acum cred că doar pentru avantajul de la golul lui Bernardo Silva.

P.S. E greu când se greşeşte împotriva noastră la meciuri cu asemenea miză. Greu, dar nu imposibil”, este mesajul lui Mihai Stoica.

Publicat: 09 05. 2022, 17:04
Actualizat: 09 05. 2022, 17:11