Iubire la lopată pentru rapidiști!

Suporterii Rapidului vor să-i facă lui George Copos o surpriză
de proporții, menită să economisească bani din buzunarul
patronului.
În frunte cu liderul lor, Vali Bulgaru, suporterii alb-vișinii i-au
propus bossului de la ANA să renunțe la angajarea unei firme care
să pregătească gazonul pentru meciul din etapa a doua a returului,
cu Unirea Urziceni, urmând, în schimb, să facă ei gratis toată
treaba. „Vrem să ne strângem mai mulți suporteri și să deszăpezim
Stadionul «Valentin Stănescu». Dorim prin asta să dăm și noi o mână
de ajutor clubului nostru, pentru a ne prezenta cum trebuie la
startul returului. Nu mi se pare ceva extraordinar”, a afirmat
șeful galeriei Rapidului.

Copos a
dat startul

Inițiativa a pornit și a fost inspirată chiar de gestul lui George
Copos, care a lăsat mândria la o parte, a pus mâna pe lopată
săptămâna trecută și a dat zăpada de la Pro Rapid cot la cot cu
restul angajaților. „Mă simt în mare formă. Am dat la lopată zilele
trecute la Pro Rapid și, dacă trebuie, vom face același lucru și la
stadion. Nu ne cade rangul dacă facem asta”, a afirmat patronul
amuzat. De această dată va avea însă niște ajutoare de nădejde în
persoana înfocaților suporteri ai echipei. Din zgârcenie sau din
spirit civic, Rapid a ales deci să-și rezolve această problemă
singură, fără intervențiile unor deținuți sau ale unor muncitori
plătiți cu ziua, după cum au făcut rivalele din București.

Copos a
avut o idee: Gherghișan, președinte!

În goana după un președinte, George Copos a avut zilele trecute o
idee surprinzătoare. Patronul Rapidului a vrut să-l numească în
această funcție pe Traian Gherghișan, impresarul care a mijlocit
transferul lui Ioniță la FC Koln! A renunțat însă la această
variantă, pentru că a întâmpinat opoziția antrenorului principal,
Nae Manea.

Gauracs
își revine

Deși Edgars Gauracs nu a evoluat decât 25 de minute în Antalya,
acuzând dureri la inghinali și fiind suspect de pubalgie, jucătorul
își va reveni. Atacantul de 21 de ani se simte din ce în ce mai
bine și se antrenează la aproape aceeași intensitate ca și colegii
săi. Mai mult, letonul se pregătește suplimentar pentru a recupera
perioada pierdută în Turcia, atunci când a făcut doar câteva
alergări.

Copos
vrea un atacant din America de Sud

George Copos este hotărât să mai aducă un atacant în Giulești. Cu
toate că situația lui Gauracs pare să se fi îmbunătățit, rapidiștii
își doresc neapărat încă un jucător în ofensivă, orientându-se spre
piața sud-americană. ” O să vină un super atacant din America de
Sud”, a declarat Copos.Varianta Ionuț Mazilu nu mai este de
actualitate. Se pare că Dacian Varga este și el aproape de
Rapid.

Publicat: 16 02. 2010, 02:02
Actualizat: 16 02. 2010, 02:02