Iuliu Mureșan: „Dacă se decide rejucarea, nu ne prezentăm!”** Comisia de Disciplină a decis că meciul se reia din min. 1
UPDATE 17:30 Comisia de Disciplină a LPF a luat decizia ca partida dintre U Cluj și CFR Cluj se va rejuca din minutul 1. CFR-ul poate ataca această decizie la recurs.
Bornescu, Iuliu Mureșan, Felix Grigore și Alexandru Tudor au fost azi la Comisia de Disciplină. Dacă Bornescu a declarat că nu are de ce să îi ceară scuze lui Cadu, chiar dacă regretă gestul facut, Iuliu Muresan i-a recomandat portarului să meargă la psiholog. Mureșan joacă tare și spune că CFR nu se va prezenta la meci, în cazul în care Comisia va decide rejucarea
„Așa cum ați văzut, a fost audiat Alexandru Tudor, au fost audiați prin videoconferință și domnii Boc și Nedelescu. Noi ne-am susținut cauza, am prezentat probe scrise și proble video. Ne-au spus că rămân în pronunțare, probabil diseară vom avea o primă decizie. Dacă decizia nu ne va fi favorabilă, adică să câștigăm cu 3-0, pentru că „U” n-a asigurat măsurile necesare de securitate, vom face apel. Nu suntem de acord cu rejucarea, jucăm 6 partide în 18 zile, nu mai putem juca încă un meci. Am precizat la Comisie că noi nu avem nicio vină și nu am făcut nimic pentru a se ajunge în această situație”, a declarat Iuliu Mureșan după cele trei ore de audieri.
Mureșan amenință: „Dacă se decide rejucarea, nu ne prezentăm”
„Sper să se ia decizia corectă și să câștigăm cu 3-0. Nu suntem de acord cu rejucarea și dacă se va lua această decizie nu vom juca. Le trebuie acordul ambelor cluburi. E caz similar cu Ploieștiul, cu „Bricheta”, e aceeași situație și nu văd de ce s-ar judeca altfel. Sunt medic de profesie, i-am recomandat lui Bornescu să ia o pauză și să meargă la psihiatru. Dacă se controla în teren, nu se ajungea aici. Era 1-0 pentru noi în teren și probabil am fi câștigat”, a mai spus Iuliu Mureșan.