Iuliu Mureșan e ferm:** „Nu vrem arbitri străini!”

Președintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat, luni,
la finalul Adunării Generale extraordinare a LPF, că majoritatea
cluburilor din Liga I nu mai dorește aducerea de arbitri străini în
returul campionatului.

„Părerile au fost împărțite în ceea ce privește
oportunitatea aducerii sau nu a arbitrilor străini și în retur. Mai
mulți suntem cei care nu dorim arbitri străini și oricum, nu la
Ligă se hotărăște asta, ci la Comitetul Executiv al FRF. Nu s-a
votat în Adunarea Generală de azi, dar sunt mai puține cluburi care
doresc străini, asta e sigur. Noi nu dorim străini pentru că nu e
cazul, nu arbitrează mai bine decât ai noștri. Cei străini costă
dublu, nu avem niciun câștig, iar dacă facem asta nu o să mai avem
arbitri români niciodată, practic desființăm această activitate în
România și e păcat”
, a spus Mureșan.

Oficialul clubului CFR Cluj l-a contrazis astfel pe secretarul
general al LPF, Valentin Alexandru, care afirmase tot luni, într-o
conferință de presă, că în cadrul Adunării Generale extraordinare,
reprezentanții cluburilor au hotărât să solicite arbitri străini și
în returul Ligii I.

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a decis la
începutul lunii noiembrie interzicerea aducerii brigăzilor de
arbitri străini pentru meciurile din Liga I, hotărâre ce ar trebui
aplicată din returul campionatului 2009/2010.

Publicat: 14 12. 2009, 17:16
Actualizat: 14 12. 2009, 17:17