Iuliu Mureșan: „Egalul nu ne ajută cu Dinamo”
Dinamo a ajutat CFR-ul anul trecut să câștige titlul, în special prin victoria împotriva Stelei din penultima etapă. În returul sezonului trecut, clujenii s-au impus în „Groapă“ cu 2-1, în etapa a 26-a, printr-o „dublă“ a lui Semedo, la capătul unui meci în care galeria dinamovistă le-a cerut jucătorilor să piardă meciul! Nu puțini au fost cei care au spus că Dinamo nu s-a „stresat“ foarte tare în acel meci. Apoi, „câinii“ au detronat-o pe Steaua de pe prima poziție, învingând în „Stefan cel Mare“ cu 2-1, în penultima etapă a sezonului, și trimițând titlul spre Cluj!
Situația e acum pe dos, în sensul în care Dinamo se luptă în acest moment cu Steaua pentru primul loc, doar că CFR Cluj nu a abandonat lupta pentru titlul de campioană. „Noi trebuie să luăm trei puncte pentru a reduce distanța care s-a creat față de ei, egalul nu ne folosește la nimic. Nu consider că Dinamo ne-a ajutat în returul campionatului trecut prin victoria în fața steliștilor. Ei au bătut Steaua pentru orgoliul lor, și nu pentru noi. Vocile rele care spun că le suntem datori vorbesc aiurea“, a declarat Iuliu Mureșan.
"Trebuie să câștigăm neapărat cu Dinamo, egalul nu ne ajută prea mult" – Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj