Iuliu Mureșan le transmite jucătorilor de la Dinamo să-și ia gândul de la banii din urmă: „Dacă nu poți, nu poți”

Iuliu Mureșan le transmite jucătorilor de la Dinamo să-și ia gândul de la banii din urmă: „Dacă nu poți, nu poți”
iuliu muresan dinamo jucatori
  • Publicat:

Iuliu Mureșan a comentat din nou situația de la Dinamo, în care jucătorii sunt nemulțumiți că nu și-au primit restanțele salariale de dinainte de intrarea în insolvență. Administratorul formației din „Ștefan cel Mare” susține că legea împiedică remunerația retroactivă, astfel că fotbaliștii nu vor fi plătiți din urmă.

Adus la Dinamo pentru a stabiliza clubul, Mureșan se confruntă cu un conflict intern care mocnește pe zi ce trece. Cel mai vocal a fost, după fiecare meci cel puțin, Deian Sorescu, poate cel mai în formă jucător al echipei.

Extrema dreaptă acuză conducerea la orice interviu și consideră că a fost mințit, întrucât el și colegii săi nu au fost înștiințați de ceea ce urmează să se întâmple.

Iuliu Mureșan, mesaj pentru jucătorii de la Dinamo

Oficialul de la Dinamo afirmă că legea nu permite o astfel acțiune, iar jucătorii ar trebuie să conștientizeze situația în care se află clubul.

„Clubul n-a dat nimănui bani din urmă și nici nu poate. Nu se acceptă la plată. Nu poți, efectiv. Dacă nu poți, nu poți”, a declarat Iuliu Mureșan la ProX.

Mai mult, administratorul „câinilor” susține că problemele din „Ștefan cel Mare” sunt în continuare foarte mari, motiv pentru care nu există persoane interesate să achiziționeze acțiunile clubului: Este greu să cumpere cineva acțiunile în situația în care este Dinamo acum”, a mai punctat Mureșan.

Dinamo merge la TAS pentru ridicarea interdicției la transferuri

Dinamo nu poate face transferuri în această vară, după ce FIFA a interzis formației din „Ștefan cel Mare” să aducă jucători noi din cauza datoriilor foarte mari acumulate către foști jucători. Iuliu Mureșan, administratorul special al clubului, a anunțat în exclusivitate la ProSport Live că se va face apel la TAS.

Forul internațional a informat Dinamo, club intrat recent în insolvență, că nu poate efectua transferuri până când nu achită toate datoriile către Isma Lopez, care se ridică la aproximativ 370.000 euro.

„Avem mai multe căi prin care să acționăm și intern, dar și cea a TAS-ului. Chiar azi am avut o discuție cu cineva de la TAS și sperăm că deblocăm. Acum nu știu dacă până pe 5 septembrie, când se închid transferurile. Noi am făcut mai multe demersuri, nu e nimic clar.

Depinde de mai multe lucruri, și de justiție, de mai multe”, a spus Iuliu Mureșan, în urmă cu câteva zile, la ProSport Live.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Taxă obligatorie pentru șoferi. E valabilă pe toate drumurile din România. Amendă 4.500 de lei pentru cine NU o achită
Taxă obligatorie pentru șoferi. E valabilă pe toate drumurile din România. Amendă 4.500 de lei pentru cine NU o achită
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×