Iuliu Mureșan: „Obiectivul este să abordăm fiecare meci la victorie și poate să iasă chiar și titlul!” Când va putea juca CFR în cupele europene

This browser does not support the video element.

Președintele formației CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat, luni, că echipa sa poate să câștige campionatul Ligii 1, însă a precizat că liderul FC Viitorul are cele mai mari șanse. Printre favorite se numără și Steaua, care își poate reveni datorită lotului bun, pretinde Mureșan.

CFR Cluj a câștigat, duminică, meciul de pe teren propriu cu FC Viitorul, scor 1-0, în etapa a 26-a din Liga 1, și a obținut calificarea în play-off-ul competiției. Depunctarea din startul campionatului și forma slabă traversată înainte de pauza competițională l-au făcut pe președintele echipei clujene să își facă griji în privința clasării pe unul dintre primele șase locuri în sezonul regulat.

„Speram și credeam, dar nu eram siguri. Am fost depunctați, după aceea am avut o perioadă proastă înainte de vacanța de iarnă, când am făcut patru puncte din 15 posibile. Dar ne-am pregătit foarte bine în iarnă, am avut încredere în noi și am reușit să facem 13 puncte în cinci partide.

Șansele cele mai mari le are Viitorul, care e pe locul întâi și va avea cu patru puncte în plus față de noi. Este Steaua, care, indiferent că traversează probleme, poate să își revină oricând că are lot bun. Și Astra. Dar, sigur, și Craiova, și noi, și Dinamo contăm. Acum nu există o favorită detașată. Șanse avem toți. Obiectivul este să abordăm fiecare meci la victorie, să facem puncte și poate să iasă chiar și titlul”, a declarat Iuliu Mureșan la ProSport LIVE.

Iuliu Mureșan spune că CFR Cluj va ieși vineri din insolvență și susține că există șanse să evolueze în cupele europene chiar din sezonul următor.

„Lucrurile încep să arate bine pentru noi, așa cum erau înainte, sper să devenim o formație stabilă în Liga 1. E important că am reușit să aducem spectatorii la stadion. Vineri este termenul la judecătorul sindic. Noi am făcut toate plățile, nu mai avem nicio datorie și ar urma să se consfințească ieșirea din insolvență.

Nu pot să vă dau foarte multe amănunte, dar există o portiță, pe care, după părerea mea, am putea să o fructificăm și să reușim să jucăm. Teoretic, nu putem să jucăm decât după un an de pauză, dar există o portiță care s-ar putea să schimbe datele problemei”, a adăugat Iuliu Mureșan la ProSport LIVE.

Publicat: 06 03. 2017, 12:16
Actualizat: 06 03. 2017, 12:25