Iuliu Mureșan, out de la Hermannstadt! Când va avea loc discuția decisivă și prima reacție oficială | EXCLUSIV
Iuliu Mureșan (66 de ani), președintele echipei Hermannstadt, va părăsi clubul sibian.
Sursele ProSport informează că Iuliu Mureșan nu va mai continua la Hermannstadt și nu este singurul care își va lua la revedere de la sibieni.
Și Răzvan Zamfir, directorul de scouting al lui Hermannstadt, va pleca de la Sibiu.
Ziua decisivă pentru Iuliu Mureșan
În cursul zilei de luni, 18 mai, Iuliu Mureșan și Răzvan Zamfir vor purta o discuție decisivă cu reprezentanții conducerii clubului Hermannstadt, care pregătesc niște schimbări administrative în cadrul grupării din Sibiu.
Iuliu Mureșan se află la Hermannstadt din luna aprilie a anului 2019, când a semnat un contract pe trei ani cu sibieni, după despărțirea de campioana CFR Cluj, la care a activat în perioada 2001-2018.
Zamfir: „100% eu nu plec de la Sibiu”
Contactat de către ProSport, Răzvan Zamfir a negat această informație, dând de înțeles că vrea să își respecte contractul până la bun sfârșit.
„În nici un caz nu se pune problema să plec. Eu tocmai îmi fac geanta și mă duc la echipă. Eu mai am doi ani de contract. Nu am vorbit cu Mureșan azi, dar sută la sută eu nu plec de la Sibiu acum. Nu am discutat cu nimeni așa ceva”, a spus Răzvan Zamfir, în exclusivitate pentru ProSport.
Hermannstadt ocupă locul 9 în clasamentul Ligii 1, cu 17 puncte, la egalitate cu Dinamo, echipa de pe locul 10, și la șapte puncte distanță de liderul play-out-ului, FC Viitorul. Doar trei puncte sunt însă față de locul de baraj și de primul direct retrogradabil, poziții ocupate de către Academica Clinceni, respectiv Chindia Târgoviște.