CFR-ul a pierdut aproape orice șansă de a-și mai apăra titlul câștigat sezonul trecut după înfrângerea pe teren propriu în fața Timișoarei, scor 1-2.
Președintele clubului din Gruia spune că rezultatul partidei a fost stabilit de greșelile mari de arbitraj ale centralului Marius Avram, care nu a acordat un penalty pentru gazde și l-a eliminat gratuit pe Bastos.
„Am avut multe ocazii, rezultatul a fost stabilit în urma unor greșeli mari de arbitraj. Nu știu ce s-a întâmplat cu Avram astăzi, a prins o zi proastă. Timișoara e o echipă bună, dar un rezultat de egalitate era mult mai corect. Nici la locul doi nu mai putem spera, care este foarte departe. Ne vom baza pe jucători mai tineri pe viitor. Nu ne gândim la o schimbare de antrenor, a pregătit foarte bine meciul. Titlul se va stabili între Oțelul și Timișoara. Nu a fost o tentă împotriva CFR-ului.” a spus Iuliu Mureșan la finalul jocului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER