Ivan Martic şi-a găsit echipă după despărţirea de Universitatea Craiova! Un fost coleg i s-ar putea alătura la noul club

Fostul jucător al Universităţii Craiova, Ivan Martic, va evolua începând cu acest sezon la formaţia elveţiană FC Sion. „O nouă provocare. Sunt fericit să semnez un nou contract cu FC Sion. Mulţumesc pentru încrederea care mi-a fost acordată şi le mulţumesc şi celor care au fost implicaţi în această tranzacţie” a scris Ivan Martic pe o reţea de socializare.

FC Sion a terminat campionatul trecut pe locul 8 şi s-a arătat interesată în vara aceasta şi de achiziţionarea unui jucător pus de Universitatea Craiova pe lista de transferuri, Kamer Qaka. Ivan Martic s-a născut în Elveţia, dar are dublă cetăţenie, helvetă şi croată. A mai evoluat în ţara natală pentru St. Gallen şi Schaffhausen, dar şi la Verona, Spezia şi Rijeka.

Ivan Martic a semnat cu FC Sion după despărțirea de Universitatea Craiova

În urmă cu 3 ani, Martic semna cu Universitatea Craiova, cu care a câştigat Cupa României, în 2018. S-a despărţit de formaţia din Bănie în primăvara trecută, înainte de terminarea sezonului. Deşi s-a invocat faptul că Martic nu a mai vrut să continue la Craiova, de fapt clubul nu a mai dorit prelungirea colaborării, deoarece s-a dorit promovarea pe acel post a unui jucător oltean, Ştefan Vlădoiu.

A marcat primul gol european al Craiovei după 18 ani

Ivan Martic are 29 de ani şi este cotat la 650.000 de euro pe transfermarkt, iar la Universitatea Craiova a avut evoluţii consistente, reuşind 5 goluri şi 7 pase de gol în 74 meciuri. Este primul marcator al alb-albaştrilor în cupele europene după 18 ani, reuşind să înscrie în eşecul cu 1-3 din deplasare cu RB Leipzig, după ce precedenta reuşită a Universităţii îi aparţinea lui Cornel Papură, din 2000, la remiza, 1-1, cu Pobeda Prilep.

„Este, de departe, cel mai bine organizat club din România. Sunt mândru că am putut să fac parte din acest proiect în ultimele 3 sezoane. Vreau să le mulțumesc tuturor suporterilor Universității Craiova, au fost incredibili. La nicio echipă pentru care am evoluat până acum nu am trăit așa atmosferă cum este cea de la Craiova, realmente suporterii să ne încurajeze în orice colțișor al țării, asta ca să nu mai vorbesc de ce e în tribune la meciurile cu Dinamo sau FCSB. Ca jucător străin nu am trăit niciodată o așa dragoste din partea suporterilor, o dragoste care m-a făcut să mă simt ca acasă”, scrie Ivan Martic la despărţirea de Universitatea Craiova.

Publicat: 31 08. 2020, 16:37