„Jair”, out!

Folosit în aproape toate partidele roș-albaștrilor, Petre Marin
s-a accidentat serios în ultimul meci din campionat, fiind suspect
de leziune musculară la mușchiul posterior al piciorului
stâng.

Disputa din Cupa României, unde Steaua va întâlni pe Bistrița, și
duelul din etapa următoare, cu Poli Iași, vor fi privite doar din
tribună de fundașul de 36 de ani. De asemenea, a fost o lovitură și
pentru Răzvan Lucescu, acesta având de gând să-l cheme la
națională.

Descoperiți pe stânga

Fotbalistul va efecuta în această dimineață un RMN, iar stafful
medical se așteaptă deja la un verdict mai dur: „La Petre, contează
foarte mult și vârsta, accidentarea nu este așa ușoară, cum am
crezut noi la început. Va fi apt cam în trei săptămâni, o lună!”.
Veterenul nu se va deplasa în cantonamentul echipei de la Brașov,
nedorind să forțeze. „Jair” vrea însă să joace neapărat în Europa
League, cu Fenerbahce, așa că acesta ar putea fi momentul
revenirii. Roș-albaștrii au cam rămas descoperiți pe stânga,
variantele de înlocuire fiind Rada, Ninu sau Tudose, care nu sunt
fundași stânga de meserie. Altfel, Emeghara și Golanski vor fi și
ei în lotul lui Stoichiță, care se va deplasa în stagiul de la
munte, iar Ovidiu Petre este așteptat în țară la finalul acestei
luni.

Publicat: 06 10. 2009, 09:28
Actualizat: 06 10. 2009, 09:29