Suporterul rapidist care a incendiat, luni, drapelul Ungariei, la meciul CFR Cluj – Rapid, din etapa a XXIII-a a Ligii I, a fost indentificat de jandarmi și riscă o pedeapsă cu închisoare de la șase luni la trei ani pentru infracțiunea de instigare la discriminare, a anunțat Jandarmeria Română.
„A fost identificat Cornel P. , de 25 ani, cu domiciliul în București, membru al galeriei echipei Rapid București, căruia i-au fost întocmite actele premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «instigare la discriminare», faptă prevăzută de art. 317 Cod Penal și care se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, coraborat cu art. 42 din legea nr. 4 din 2008, privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive”, se arartă într-un comunicat remis, miercuri, agenției MEDIAFAX.
Totodată, pentru acest incident, Jandarmeria Cluj a sancționat firma de pază care a asigurat măsurile de ordine la meciul de pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu.
Premierul Victor Ponta a condamnat „gestul inacceptabil” al fanilor echipei de fotbal Rapid București, care au înțeles să-și susțină echipa incendiind drapelul Ungariei, și și-a exprimat speranța ca Jandarmeria să identifice persoanele vinovate, cerând în același timp ca legea să fie aplicată cu maximă rigoare.
„Acest gest nu poate fi scuzat de nimic. Resping categoric astfel de manifestări iresponsabile și inacceptabile pentru o societate care dorește să promoveze și să trăiască în valorile europene ale toleranței, ale prieteniei și inclusivității. Sper ca dincolo de sancțiunile sportive, Jandarmeria să-i identifice pe cei care au înțeles să-și susțină echipa în acest mod reprobabil și să aplice legea cu maximă rigoare”, a afirmat Ponta, citat într-un comunicat al Guvernului.
Pe plan sportiv, echipa Rapid București a fost sancționată de Comisia de Disciplină a LPF cu disputarea unui meci fără spectatori și cu o penalitate de 30.000 de lei.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER