Janos Szekely e gata să joace GRATIS pentru Steaua!** Becali îi închide ușa în față: „Ce să fac cu el?”

Janos Szekely a jucat la Steaua timp de trei sezoane, dar evoluțiile sale nu au fost mereu apreciate de patronul Gigi Becali. Ajuns la Korona Kielce, din campionatul Poloniei, Szekely este tentat de o revenire la echipa din Ghencea. Cel puțin așa declară Gigi Becali, care a spus că mijlocașul ar accepta chiar să joace gratis în tricoul roș-albastru!

„Szekely îl tot sună pe Luțu că vrea să vină gratis la Steaua. L-a înnebunit pe Luțu. Bine, toți îl sună, zici că el e patron la Steaua. Știu că e apropiatul meu, de-aia vorbesc cu el. Nu se pune problema să-l chemăm gratis, ce să fac cu el?”, a spus Gigi la gsptv.


„Probabil că nu realizez că am plecat de la Steaua, va trebui să mă obișnuiesc cu ideea. Îmi vor lipsi colegii și suporterii, dar nu se știe cum ne vom mai întâlni”, a spus Szekely pentru DolceSport în momentul în care a plecat de la echipa roș-albastră.

Publicat: 13 01. 2013, 12:26
Actualizat: 13 01. 2013, 12:27