Júlio Baptista a devenit doar al doilea internațional brazilian prezent în Liga 1. Cine a fost primul

De la deschiderea granițelor primului nostru eșalon, după evenimentele din 1989, importul de fotbaliștilor străini s-a tot mărit cu trecerea timpului, astfel încât din 2006-07 încoace numărul lor a fost pe fiecare sezon de la 100 în sus, ba chiar și de la 200 în 2014-15.

Țara din care au provenit cei mai mulți jucători sosiți de dincolo de granițe a fost de departe Brazilia. Până în prezent, numărul fotbaliștilor din patria Sambei care au jucat pe gazoanele Ligii I se ridică la 162. Acesta însă nu este un fenomen ieșit din comun, pentru că fotbaliștii brazilieni de ani buni au împânzit lumea, putând fi regăsiți în număr mare atât în cele mai puternice campionate ale lumii, cât și în unele de mică amploare din Africa sau Asia. De altfel, după cum s-a mai arătat și cu alte ocazii, acest export de fotbaliști are contribuția sa la PIB-ul intern al Braziliei.

La noi, așa cum era normal, nu avea cum să sosească crema fotbalului brazilian, ci mai degrabă jucători din eșaloane valorice inferioare. Chiar dacă au fost și unele excepții, când un Wesley, un Eric sau un Adailton, ca să iau câteva exemple, au amortizat pe deplin renumele de jucători brazilieni. Iată însă că în această duminică, cu prilejul etapei a 6-a, a debutat cel mai galonat fotbalist din Brazilia prezent în România, de fapt, chiar dintre toți străinii care au activat aici, Júlio Baptista. Categoric, o lovitură de imagine dată de CFR Cluj, sperându-se să devină cât de curând și una dată pe plan sportiv, chiar dacă respectivul a ajuns la 37 de ani. Acest jucător, în afara faptului că a evoluat la echipe de mare anvergură, și totodată a câștigat trofee faimoase, a evoluat și în echipa națională a țării sale de 47 de ori, prilej cu care a fost prezent la un turneu final de CM (2010), la două ale continentului său (2004 și 2007) și unul din zona CONCACAF, când Brazilia a avut statut de invitată (în 2003).

Acum, prin apariția sa la CFR Cluj, a devenit abia al doilea jucător carioca prezent în fotbalul românesc care are prezențe în echipa națională mare a Braziliei. Primul fusese Gláuber, legitimat la Rapid între 2010 și 2012. Acesta însă avusese doar o singură biată apariție în Seleção, de fapt ultimele 9 minute dintr-un „amical” din 2005, cu Guatemala.


Glauber a ajuns la Rapid în 2010 și a stat până în 2013. Fundașul central a evoluat 46 de partide în primul eșalon din România și a înscris o singură dată


 

Publicat: 28 08. 2018, 13:13
Actualizat: 28 08. 2018, 13:17