Jean Pădureanu: „Cu Brașovul am făcut unul dintre cele mai bune jocuri”
Președintele Gloriei Bistrița, Jean Pădureanu, a spus după
victoria formației sale, 2-1 cu FC Brașov, că determinarea a fost
factorul decisiv în victoria elevilor lui Florin Halagian și că
bistrițenii au făcut unul dintre cele mai bune meciuri în actualul
sezon, informează Mediafax.
„Rolurile s-au inversat. În Cupa României, FC Brașov a
jucat cu mai multă ambiție și a reușit să ne elimine din
competiție. Acum, determinarea a fost de partea noastră. Datorită
acestui lucru, am obținut trei puncte importante și meritate. A
fost unul dintre cele mai bune jocuri ale noastre din acest
campionat. Prin felul în care i-au susținut pe jucătorii noștri,
mai ales în repriza a doua, bistrițenii au arătat că merită să aibă
echipă în Liga I”, a spus Pădureanu pentru site-ul oficial
al grupării bistrițene.
Gloria Bistrița a câștigat cu 2-1 în fața lui FC Brașov, într-un
meci disputat pe teren propriu, în etapa a 14-a a Ligii I. Golurile
au fost marcate de Coroian (minutul 7) și Hora din penalty (minutul
78) pentru gazde, respectiv Ilyeș, minutul 26, pentru oaspeți.