Oficialul bistrițean i-a întâlnit pe procurori în avionul cu care călătorea de la București la Cluj Antrenorul ardelenilor, Neluțu Sabău, secunzii Mircea Cojocaru și Aurel Nalați, jucătorii Albuț și Târnăvean și președintele Jean Pădureanu au fost audiați miercuri la sediul DNA Cluj.
Direcția Națională Anticorupție a deschis un nou dosar în care sunt implicate formații din Liga I. După ce au luat la „puricat” jucători și oficiali ai Stelei și ai Universității Cluj, a venit rândul bistrițenilor de la Gloria să treacă pragul sediului DNA. Președintele Jean Pădureanu a dat peste procurorii DNA exact acolo unde se aștepta mai puțin. „Lordul” se întorcea din vacanță cu avionul spre casă, de la București, dar planurile i-au fost date peste cap.
Coincidență sau nu, în același avion se aflau și procurorii DNA care se ocupă de cazul Steaua – Gloria. Aceștia l-au invitat pe conducătorul ardelenilor să treacă pe la sediul DNA Cluj înainte de a pleca la Bistrița, chiar dacă inițial fuseseră citați doar Neluțu Sabău, secunzii Cojocaru și Nalați și fotbaliștii Albuț și Târnăvean. Pădureanu s-a conformat și a mers la audieri. „Am dat curs invitației fiindcă nu am nimic de ascuns. Noi nu suntem implicați în niciun caz de corupție. Clubul Gloria nu va avea deloc de suferit după această anchetă. Suntem curați”, a explicat ieri Jean Pădureanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER