Fundașul central bulgar al echipei Steaua, Jivko Jelev, a declarat că își dorește să rămână la gruparea roș-albastră și în sezonul viitor pentru a câștiga trofee.
„Sezonul recent încheiat a fost bun, am venit la cel mai iubit și cunoscut club din România, am jucat în majoritatea partidelor, personal a fost bine. Din păcate rămân cu regretul că nu am reușit să câștigăm titlul sau să ocupăm măcar locul doi. Eu deja mă gândesc la sezonul viitor, titlul cu Steaua ar fi un lucru extraordinar pentru cariera mea. Îmi doresc să rămân la Steaua și să câștig trofeee”, a spus Jelev pentru site-ul oficial al echipei Steaua.
Jelev regretă că suporterii steliști nu au susținut echipa în sezonul recent încheiat, dar speră că începând cu sezonul viitor să fie aproape de echipă..
„Fanii, ei mi-au lipsit enorm. Se spune că fanii sunt al 12-lea jucător și așa este. Avem nevoie de fani ca de aer. Aș fi foarte fericit ca în noul sezon să ne încurajeze”, a mai spus Jelev.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER