„Jerry”, egal cu „Tom”. Petrolul a scos primul punct, în 10 etape, la debutul lui Jerry Gane, după un meci dominat clar de CFR

  • Jerry Gane a reușit ceea ce Petrolul n-a putut obține în 5 partide: 1 punct pentru Petrolul.
  • CFR n-a reușit să învingă ultima clasată (0-0), după un meci jucat într-o singură direcție, cu 15 ocazii de gol pentru clujeni.

Petrolul a mai făcut o schimbare pe banca tehnică, înaintea partidei cu CFR și a ajuns să contabilizeze mai mulți antrenori în acest sezon, decât puncte în clasament. Schumacher a plecat fără să aibă în amintire vreun punct cucerit cu ultima clasată, iar ploieștenii l-au scos de la „naftalină” pe Jerry Gane. Acesta a scos din lot fundașii centrali ai lui Schumacher, pentru a aduce ceva nou la echipă, și s-a bucurat de revenirea în Liga I, după 2 ani de pauză.

Chiar și așa, CFR se vedea obligată să bifeze o victorie pe care orice echipă din play-out o planifică atunci când își face calculele. Doar că jucătorii CFR-ului au crezut că aceasta va veni normal și fără efort. N-a fost însă deloc așa. 39 de minute au așteptat suporterii din Gruia să vadă prima ocazie de poartă. Stana a fost aproape de un autogol, dar bara l-a salvat de umilință (39), pentru ca apoi Cristian Lopez să devieze din 5 metri, dar tocmai în Cobrea, aruncat la disperare în fața sa (40). Preocupați de găsirea soluțiilor ofensive, clujenii l-au uitat pe Zoubir nemarcat în careu, dar Marc a intervenit în ultima clipă (49).

Petrolul, o repriză în propriul teren

Minutele treceau și, odată cu ele, creștea și îngrijorarea lui Conceicao, care a încercat să evite un rezultat rușinos pentru el. L-a introdus pe Bud și a jucat cu doi atacanți încă din minutul 55. În noua formulă de joc, CFR a crescut presiunea în preajma lui Cobrea. Bud a reluat cu capul, aproape de vinclu, la o mingea care îl „blocase” pe portarul Petrolului (58), pentru ca același atacant, scăpat singur cu portarul, să greșească execuția finală (65). Bud a ratat de puțin poarta și după un corner (69), iar pentru Petrolul singurul scop a devenit distrugerea acțiunilor CFR-iste. Timpul a fost aliatul lor, iar în jocul clujenilor a intervenit nervozitatea și precipitarea. Cobrea a mai fost o dată salvator și spectaculos, când a scos din vinclu lovitura liberă a lui Camora (87). S-a încheiat 0-0, spre disperarea clujenilor, iar Petrolul ia primul punct din ultimele 10 partide jucate.

Echipele de start:

  • CFR: T. Marc – Dani Coelho, Larie, L. Goian, Camora – Gomelt, Juan Carlos – Nouvier, Petrucci, Vitor Bruno – Cristian Lopez
  • Petrolul: Cobrea – David, Mișelăricu, Benga, Begeorgi – Stana, Bucșa – Zoubir,, Ziani,  Mareș – Paolucci
Publicat: 21 03. 2016, 22:26
Actualizat: 22 03. 2016, 11:36