Aflat sub presiunea demiterii după începutul ezitant și având în față meciurile cu Petrolul (duminică, ora 21:00) și cu Astra, antrenorul echipei CS Universitatea Craiova, Jerry Gane, solicită răbdare și suport din partea fanilor. Tehnicianul spune că formația olteană are nevoie de timp pentru a se exprima la nivelul așteptat de suporteri. „Sper ca fanii să ne înțeleagă și să ne susțină până la final, pentru că suntem într-o perioadă de construcție de care Astra și Petrolul au trecut de mult. La Craiova însă, după 2-3 meciuri necâștigate, antrenorul este găsit vinovat și se fac speculații de înlocuire a lui”, a spus Gane la conferința de presă premergătoare meciului din etapa a cincea.
Gane: „Nu-și permit să mai piardă alte puncte”
Ionel Gane consideră că Petrolul, o candidată la titlu, este favorită în meciul de duminică și speră că jucătorii săi vor fi pragmatici, întrucât nu vor avea multe șanse de a marca. De asemenea, tehnicianul Craiovei consideră că Mutu este un fotbalist extrem de periculos și care are nevoie de marcaj special. „Întâlnim o echipă foarte bună a campionatului, care se luptă pentru intrarea în grupele Europa League și pentru titlu, așa că ne va fi foarte greu. Le-am dat jucătorilor mei exemplul Astrei, le-am spus că nu trebuie să ne speriem de adversari. Mesajul lui Brandan, care-i îndeamnă să plece pe cei care nu rezistă presiunii, este unul pozitiv. Trebuie să avem o organizare bună, agresivitate și să fim pragmatici, fiindcă Petrolul nu ne va oferi prea multe șanse de a marca. Ei vin după egalul cu Rapid și nu-și permit să mai piardă alte puncte care să-i distanțeze de Steaua. Chiar dacă Petrolul este favorită, prin prisma valorii și obiectivului, nicio echipă nu este de neînvins. Mutu este un jucător care mi-a plăcut mereu și, atât timp cât va juca fotbal, rămâne foarte periculos, trebuie să-i rezervi atenție specială”, a mai declarat antrenorul lui CSU.
Pentru meciul cu Petrolul, Gane nu va conta pe mijlocașul Mateiu, accidentat, iar căpitanul Mihăiță Pleșan este incert.
Achim: „Craiova va ajunge treptat peste Petrolul”
Transferat în vara aceasta chiar de la viitoarea adversară a Universității, Sebastian Achim (foto mic 1) consideră că nu a făcut un pas înapoi. „Nu regret pasul pe care l-am făcut, nu este unul înapoi, fiindcă aveam nevoie de o schimbare. Oricum, cunoscând proiectul de aici, am încredere că Universitatea Craiova va ajunge treptat la nivelul Petrolului și chiar mai sus”.
Despre întâlnirea cu foștii coechipieri, fundașul dreapta a precizat: „Știu calitățile lor, Petrolul are mulți jucători de valoare, care pot decide un meci, dar dacă suntem atenți, concentrați, putem să câștigăm contra lor. Suntem un grup din ce în ce mai unit și cred că putem juca de la egal la egal cu Petrolul”.
Felix Grigore: „Craiova este o echipă la care ai nevoie de rezultate imediat”
La prima apariție în fața presei în noua postură, de manager general, Felix Grigore (foto mic 2) s-a declarat onorat că este în fruntea unei echipe de tradiție, care însă are nevoie de rezultate imediat, întrucât suporterii nu au prea multă răbdare. „Mă onorează să conduc un astfel de club, cu mare tradiție și mulți suporteri și sunt dispus să fac față presiunii enorme de aici. Presiunea din acest moment este una justificată, fiindcă nici noi nu suntem mulțumiți de acest început de sezon și, față de alte cluburi, Universitatea Craiova este o grupare care nu poate aștepta, are nevoie de rezultate imediat, nu există răbdare din partea suporterilor”.
Deși admite că la Craiova este urgentă nevoie de rezultate, iar Jerry Gane este deja al patrulea antrenor al echipei în decurs de un an, Felix Grigore spune că tehnicianul actual posedă în continuare încrederea conducerii și va rămâne pe bancă și dacă va pierde meciurile cu Petrolul și Astra. „Nu s-a pus și nu se va pune problema schimbării lui Jerry Gane, chiar dacă va pierde și meciurile cu Petrolul și Astra. Cele două formații, alături de Steaua, sunt pretendentele la titlu și au ceva în plus față de restul echipelor, între care diferența o va face forța grupului”.
Deși Ilie Balaci a spus că „Craiova a ajuns să fie condusă de cel care îi aducea apă lui Meme Stoica atunci când acesta bătea din palme”, Felix Grigore nu i-a răspuns „Minunii Blonde”: „Să știți că țin la tăvăleală, nu am de gând să intru cu Ilie Balaci într-o polemică, întrucât îi pot un mare respect, este o legendă a clubului și a fotbalului românesc și poate să spună ce vrea”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER