Jerry Gane: „E o seară tristă pentru noi! Nu vom capitula, dar șansele sunt foarte mici”

Petrolul a pierdut la scor (0-4) disputa cu FC Botoșani, iar șansele într-o salvare miraculoasă de la retrogradare par în acest moment infime.  

Tehnicianul Jerry Gane (44 de ani) recunoaște că înfrângerea o pune pe Petrolul într-o situație extrem de grea, dar promite că echipa sa va încerca să realizeze miracolul în ultimele șase etape ale sezonului. Gane spune că al treilea gol primit de formația sa în această seară a fost unul decisiv, în condițiile în care era aproape imposibil pentru Petrolul să mai întoarcă rezultatul în partea secundă.

E o seară tristă pentru noi. Am pierdut cu 4-0, nu am reușit un meci bun. Ei au intrat mult mai bine după înfrângerea de la Cluj. S-au mobilizat și s-a văzut acest lucru. Noi am fost relaxați, veneam după rezultate bune și asta ne-a costat.

Golul trei a fost decisiv, la un minut după a doua reușită și a fost greu să ne mai revenim.  E greu să mai întorci meciul după ce intri la pauză condus cu 3-0. Noi am reușit câteva meciuri în ultimul timp și cred că această atitudine încrezătoare ne-a costat. E o seară neagră pentru noi.

Noi am recuperat cât de cât (puncte). Mai sunt șase meciuri și nu înseamnă că vom capitula. Șanse mai sunt, foarte mici, dar trebuie să ne prezentăm mai bine

Nu o să se întâmple nimic, nu trebuie să ne plângem, știam în ce situație suntem. Sperăm să termiăm cât mai bine meciurile pe care le mai avem de disputat.

Sunt probleme de ordin financiar, dar asta nu scuză atitudinea și faptul că am luat astăzi patru goluri. Ei trebuie să joace în primul rând pentru ei, pentru a-și găsi angajamente și echipe. Trebuie să ne regăsim în aceste zile și să ne prezentăm mult mai bine în meciul următor.

E greu ca jucătorul să aibă un randament bun în aceste condiții. Era clar că dacă pierdeam un meci adversarele se distanțau și e greu să joci cu această presiune. Apare un blocaj greu de controlat în timpul meciului„, a declarat Ionel Gane la finalul partidei.

Petrolul Ploiești a fost învinsă, vineri seară, în meciul disputat pe teren propriu cu FC Botoșani, scor 0-4, în cadrul etapei a 8-a din play-out-ul Ligii 1 de fotbal. Argentinianul Cabrera a reușit o dublă pentru echipa antrenată de Leo Grozavu.

În urma acestui rezultat, Petrolul Ploiești rămâne pe ultimul loc în play-out, cu 12 puncte. De cealaltă parte, FC Botoșani ocupă locul 4 în clasament, cu 24 de puncte.

0-1: Apărarea Petrolului a respins până la 20 de metri o centrare venită dintr-un corner de pe dreapta, mingea a ajuns la Cabrera care a șutat fără speranțe pentru portarul Cobrea.

0-2: FC Botoșani își dublează avantajul grație unei lovituri de cap a lui Fulop, care l-a devansat în săritură pe David.

0-3: Ivanovici marchează după un minut. I-a furat mingea din picior lui Benga, a pătruns în careu și l-a executat pe portarul Cobrea cu un șut pe jos, cu exteriorul.

0-4: Cabrera a șutat de la marginea careului, șutul a fost deviat de un apărător ploieștean, care a căpătat o traiectorie ciudată și s-a dus în poartă, lobându-l pe portarul Cobrea.

Petrolul Ploiești: Cobrea – Al. David (Mareș 58′), Mișelăricu, Benga, Beța – Gavrilă, Bucșa, Ziani (Guerriero 84′), Astafei – Zoubir – Paolucci (Marcos 60′). Antrenor: Ionel Gane.
FC Botoșani: Pleșca – Dimitrov (Patache 50′), Ngadeu, Miron, Mușat – Cucu (Casado 86′), Bordeianu – Fulop, Cabrera, Ivanovic – Matulevicius (Hadnagy 64′). Antrenor: Leo Grozavu

Publicat: 22 04. 2016, 22:54
Actualizat: 22 04. 2016, 22:55