Rezultatul de la meciul cu Pandurii și atacurile rivalilor la adresa manierei de arbitraj și a lui Dinu Gheorghe au dinamitat atmosfera la Rapid. Ceea ce părea imposibil la bine a ieșit la iveală la greu. În Giulești se dă o luptă pentru putere și doar rezultatele echipei fac să nu cadă capete.
Chiar și așa, totul a fost la un pas să se ducă de râpă în zilele ce au urmat jocului cu Pandurii Târgu Jiu. Primul care a dat cu piatra a fost chiar patronul George Copos. Acesta s-a plâns apropiaților că este total nemulțumit de modul în care Dinu Gheorghe a manageriat banii la club și că se gândește să renunțe la el până nu se adâncesc problemele. Repriza a doua a constat în scuze publice către Dinamo pe site-ul oficial al clubului și o urecheală administrată lui „Vamă”, care a fost sfătuit să procedeze la fel, adică să își ceară iertare rivalilor. Asta a pus capac răbdării lui Dinu Gheorghe, care, văzându-se criticat și nesusținut, a plecat val-vârtej de la discuție cu o concluzie clară: „Gata, George! De aici ne despărțim!”. A obținut doar demisia lui Taban Patronul a plecat a doua zi la Donețk pentru a se vedea cu Mircea Lucescu după Șahtior – Arsenal, iar lucrurile s-au întors la 180 de grade. Sfătuit de antrenorul ucrainenilor să nu distrugă atmosfera la echipă în acest moment, Copos s-a întors la București cu năframa în vârf de băț și a făcut pace de fațadă cu președintele. A dat un comunicat pe site-ul clubului în care îl „perie” pe acesta, acordându-i, chipurile, susținere necondiționată. Mai mult, i-a mai ridicat o minge la fileu lui „Vamă”, luându-i-l din coastă pe omul de control și mâna sa dreaptă, Ioan Taban, cu care Dinu Gheorghe s-a contrat tot timpul. Acesta și-a dat ieri demisia din toate funcțiile pe care le ocupă la club. „Sunt alături, 100%, de Dinu Gheorghe și de Marius Șumudică, doi oameni care suferă pentru Rapid și care și-au propus, anul acesta, un obiectiv îndrăzneț. Ei trebuie lăsați să-și ducă munca la bun sfârșit„, George Copos, patron Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER