Mijlocașul echipei Sportul Studențesc, Dacian Varga, a declarat, luni, după victoria din meciul cu Gloria Bistrița, scor 4-2, că formația bucureșteană a făcut din nou cadouri adversarilor.
„Am avut un meci foarte greu, așa cum am și spus că vor fi toate partidele la Sportul. Din nou am făcut cadouri adversarilor noștri și este clar că nu ne mai dorim să începem meciul în dezavantaj. Am vorbit cu colegii înainte de fiecare meci și am încercat să le explicăm că nu mai este Liga a II-a, iar jucătorii din prima ligă sunt mult mai experimentați și nu mai este așa de ușor să joci împotriva lor. Nu doar eu sunt transferabil de la Sportul, ci orice jucător. Deocamdată joc aici și îmi fac treaba cât de bine pot. Sper ca această problemă să se rezolve odată și odată, nu contează dacă peste o lună, peste cinci sau peste un an. Până la urmă tot scap eu de domnul Șiman”, a spus Varga.
Echipa Sportul Studențesc a învins, luni, pe teren propriu, formația Gloria Bistrița, scor 4-2 (1-2), în ultimul meci al etapei a III-a din Liga I și a obținut astfel primele puncte din acest sezon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER