Rapidul a obținut o nouă victorie la capătul unui meci electrizant, iar Costin Lazăr spune că tehnicianul Viorel Hizo le-a transmis jucătorilor giuleșteni să o „lase mai moale” cu astfel de rezultate. „Încă unul din acesta și ajungem la Institutul de boli de inimă de la Târgu Mureș! Vă fac viața grea dacă-mi mai faceți asemenea partide!” le-a trasmis „Dulăul” la finalul meciului cu Universitatea Craiova, câștigat de Rapid cu 4-3. În runda precedentă, rapidiștii s-au impus cu 3-2 în fața Vasluiului, după un meci cu multe răsturnări de situație, iar Hizo a avut nevoie de îngrijiri medicale.
„O victorie extraordinară, în fața unui adversar de locurile patru-cinci. A fost un meci nebun, chiar spunea domnul Hizo că dacă-i mai facem asemenea partide vom avea viață grea. Ne-a fost puțin teamă la pauză însă am reușit să trecem peste acel moment. Mă bucur pentru gol și cred că acel cartonaș care l-am luat este meritat, dar nu mai contează„, a spus Lazăr.
Formația Rapid București a obținut, sâmbătă, prima victorie în deplasare din acest sezon, în urma succesului repurtat în fața echipei Universitatea Craiova, cu scorul de 4-3 (2-2), într-o partidă contând pentru etapa a VII-a a Ligii I, prin golurile au fost marcate de Mihai Costea ’41, Dorel Stoica ’45+1, Trică ’89, pentru Universitatea, respectiv Adrian Iordache ’11, Mugurel Buga ’15, Costin Lazăr ’49, Helder ’66 pentru Rapid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER