Iuliu Mureșan s-a declarat mulțumit de atitudinea de care a dat dovadă echipa în primele amicale ale verii. Președintele CFR-ului îl laudă pe Jorje Costa și vede clubul clujean ca fiind favorită la câștigarea titlului.
„Încet, încet ne intrăm în ritm. Jorge Costa e foarte determinat, e un antrenor care arde pe margine întotdeauna. Cel mai important că nu am primit gol. În final vom vedea că titlul se câștigă pe apărare.
Când Kapetanos și Edimar vor ajunge la 100% va crește și valoarea echipei.
Avem atacanți buni și nu cred că mai avem nevoie de întăriri în această zonă. Bud joacă bine și cred că va rămâne în lot.
Lupta pentru titlu se va da în 5-6 echipe. Vor fi Oțelul, Steaua, Vasluiul, Rapid și Dinamo. Pe CFR o pun prima pe listă, pentru că realmente avem echipă și o stare de spirit excelentă”, a declarat Iuliu Mureșan la Fanatik Show.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER