Jocul Rapidului impresionează pe toată lumea
Jocul giuleștenilor din primele două etape a impresionat pe toată lumea. Oficialii „feroviarilor“ consideră că au dat lovitura prin aducerea lui Peseiro și vorbesc deja despre titlu
Cu spectacolul asigurat de jucătorii străini, suporterii alb-vișiniilor speră ca Rapid să cucerească în acest sezon cel de-al patrulea titlu din istorie.
Jocul prestat de Cesinha&Co, dar și profesionalismul imprimat de Peseiro i-au făcut pe oficialii clubului să se felicite pentru alegerile făcute. „De când sunt la Rapid, doar o dată am mai început atât de bine, în sezonul 2002-2003, când am luat titlul (n.r.-atunci, în primele două etape, Rapid a învins cu 2-1 pe Sportul și cu 5-2 pe Oțelul).
Să sperăm că este un semn bun. Până în acest moment am nimerit-o cu Peseiro. Ne dorim să confirme în continuare și să luăm campionatul“, a spus directorul general al bucureștenilor, Constantin Zotta. Grigore Sichitiu este și el încântat de jocul Rapidului: „Peseiro a deschis un drum care ne poate duce spre câștigarea titlului. Consider însă că suntem abia la 50, poate la 70 la sută din potențialul nostru. Sunt convins că există loc de mai bine. Ne dorim foarte mult să ne luăm revanșa în fața CFR-ului“.
După victoria de la Constanța, giuleștenii au primit felicitări și din partea adversarilor. „Rapid este o candidată serioasă la titlu. De ce Farul n-a putut mai mult? Fiindcă diferența au făcut-o cei patru oameni din față plus Lazăr, care este un jucător extraordinar. Peseiro a câștigat duelul tactic prin calitatea jucătorilor“, a spus Ion Marin la finalul meciului.
Â
" Rapid joacă excelent! Va fi o candidată serioasă la titlu." – Dumitru Dragomir, președinte LPF
„Să nu ne pripim cu aprecierile la adresa lui Cesinha, Spadacio sau Cesar. Și Narcis Răducan, când a venit la Rapid, a avut două meciuri, de zicea lumea că gata, e Maradona, și pe urmă s-a stins. Meciul cu CFR e adevăratul test pentru Rapid“. – Dănuț Lupu
Â
„Jucătorii din ofensiva Rapidului au o tehnică de invidiat. Șutează perfect, pasează precis și efectiv nu ai cum să le iei mingea, fiindcă o protejează perfect.“ – Ion Marin, antrenor Farul C-ța