Joel Thomas: „Sunt fericit că am semnat cu Dinamo!”
Atacantul Joel Thomas, care a evoluat sezonul trecut la CS Turnu Severin, a declarat, marți, la INMS, unde a efectuat vizita medicală, că este fericit că a semnat un contract cu Dinamo, echipă alături de care speră să aibă un sezon bun.
„Totul e în regulă la vizita medicală. Am semnat contractul, sunt fericit și sper să am un sezon foarte bun cu Dinamo. Acum urmează o perioadă de pregătire în care încercăm să acumulăm cât mai mult pentru a fi în formă în noul sezon. Nu mi-am propus să marchez un număr de goluri. Eu înscriu, dar dau și pase de gol, așa că din punctul meu de vedere voi încerca să joc cât mai bine și să am un sezon cât mai bun. Nu stabilesc eu obiectivul echipei, acum vom începe o perioadă de pregătire, eu sunt doar un jucător și voi da totul alături de ceilalți jucători din lot. Știu câțiva jucători de la Dinamo”, a declarat Thomas.
Mijlocașul Andrei Vaștag, care a jucat anul trecut la Viitorul Constanța, s-a arătat încântat că s-a întors la Dinamo și spune că a fost foarte greu să-l convingă pe tatăl său, fostul pugilist Francisc Vaștag, să facă acest pas: „Sunt bucuros că am revenit la Dinamo, e un sentiment plăcut. Mi-am dorit foarte mult să ajung în Ștefan cel Mare. Am mai trecut pe aici, dar eram destul de mic și nu puteam face față presiunii și obiectivelor pe care le avea atunci echipa. Acum mă simt în stare să fac acest lucru și de aceea am ales să vin aici. Pentru mine e alegerea cea mai bună. Dintre toate ofertele pe care le-am avut Dinamo mi-a făcut-o pe cea mai bună. Cel mai greu de convins a fost tatăl meu în ceea ce privește acest transfer. Nici eu nu am înțeles de ce, dar până la urmă l-am convins. Nu a avut de ales. Nu e stelist, dar a fost puțin supărat pentru ceea ce mi s-a întâmplat data trecută. Nu credeam că mă voi mai întoarce la Dinamo, că voi mai avea oferte din partea acestui club, dar m-au urmărit cât am jucat la Constanța. Știam că domnul Mulțescu se bazează pe tineri, care are de construit o echipă nouă, dornică de performanță. Trebuie să muncesc mult, cerințele sunt mari”.
Mijlocașul Sorin Strătilă a declarat că își dorește să continue la Dinamo, singurii jucători de care gruparea „alb-roșie” s-a despărțit fiind Cristian Scutaru și Nicolae Mușat. „Suntem 33 de jucători, cred că suntem destui. Doar Scutaru și Mușat am înțeles că au plecat. Eu nu vreau, mai am doi ani de contract cu Dinamo. Mie nu mi s-a propus reducerea salariului, era mic. Mi s-a redus în iarnă. Trebuie să ne îndeplinim toate obiectivele pe care le avem în acest an. Dinamo în fiecare an se gândește la titlu, acum trebuie să și putem”, a spus Strătilă.
Jucătorii dinamoviști au efectuat marți dimineața vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă.
FC Dinamo va efectua un stagiu de pregătire la Poiana Brașov, în perioada 22-29 iunie, urmând ca între 1 și 13 iulie să urmeze un program de pregătire în Anglia, unde sunt programate mai multe partide amicale.