Jorge Costa e invidios pe meciurile Stelei în Gruia:** „Impresionant, vreau așa ceva și la partidele CFR-ului”
Dacă nu devenea fotbalist, s-ar fi făcut veterinar. Dacă nu a făcut fete în Portugalia, speră să facă la Cluj. Dacă nu ar găti, nu ar fi fericit. Un altfel de Jorge Costa, fără masca de „Animal”, relaxat, dar plin de ambiția de a deveni campion în România.
Au trecut trei luni de când ați semnat cu CFR. Cum s-a adaptat Jorge Costa la Cluj?
E diferit orașul față de Porto, e altă lume, avem mentalități diferite. M-am obișnuit, mai ales că familia mea e aici cu mine. Soția mea stă cu băiatul cel mic, în timp ce ceilalți doi merg la Școala Internațională din Cluj. Pentru mine familia e foarte importantă. Nu am prieteni aici, doar Jaime (n.r.-secundul), așa că după ce termin lucrul stau cu ei.
Frumos! Apropo, tată doar de băieți? Îi antrenați și pe ei pentru fotbal?
Ei, nu neapărat. Așa ne-a dat destinul. Cine știe, poate facem și o fată, aici în România. Soția mea e foarte frumoasă, eu am 40 de ani (schițează și un zâmbet)! Dragostea și încrederea caracterizează relația mea cu soția mea. Mi-e mai ușor că e cu mine, îmi trece mai ușor dorul de Porto… că mi-e dor…
Ce-ți lipsește la Cluj?
Prietenii, lumea, mâncarea, deși eu gătesc mâncăruri specifice. Nu am încercat nimic din mâncarea tradițională românească, sunt mai conservator de felul meu. Am un regim alimentar de la care nu mă abat. La noi în casă nu există bucătar, de asta mă ocup eu și soția mea.
Să înțeleg că te-ai fi făcut bucătar dacă nu ai făcut fotbal?
Nu, m-aș fi făcut medic veterinar. Mi-au plăcut animalele de mic…
Tare! „Animalul” pasionat de animale! Cine te-a poreclit așa?
Fernando Couto, pentru cum mă manifestam în timpul meciurilor și mai ales pentru determinare. Dar cred că nu arăt așa și în afara terenului. Sunt un om pașnic, calm, care e dependent de afecțiune. Iar asta îmi oferă și lumea pe care am găsit-o aici la Cluj, de asta respect orașul și oamenii lui.
Ce dorești să îți aducă viitorul, să zicem într-un an…
Să păstrez tradiția clubului, care o dată la doi ani câștigă titlul! Știu că nu e ușor, am văzut deja echipele din România, unele sunt tari. Nu e de mirare că ați făcut 5 puncte la debutul în grupe. Uite, Vasluiul mi se pare cel mai tare adversar al nostru la titlu!
Ce zici, vezi vreuna dintre ele în finala Europa League, de la București?
Să visezi e frumos, nu te oprește nimeni, dar drumul de la vis la realitate e cam lung! Nu știu… sunt sceptic, deși fotbalul românesc e valoros. Și apropo, îi urez multă baftă Oțelului la meciul cu Benfica din Ligă. Voi ține cu ei cu toată inima, sincer!
JORGE COSTA DESPRE…
… acuzele de blaturi la adresa CFR-ului: „Nu mă întrebați pe mine, eu mă ocup de fotbal și echipă! Nu comentez astfel de lucruri. Nu am făcut nimic necurat ca jucător, nu voi face nici ca antrenor”
… lotul CFR-ului: „Are tot ce trebuie pentru a se bate la titlu anul acesta. Trebuie să admitem că e greu și trebuie să gândim strategia pas cu pas”
… atmosfera la meciurile Stelei din Gruia: „Impresionantă, vreau să văd la fel și la jocurile CFR-ului. Era normal ca Steaua să fie iubită la Cluj, e o echipă de tradiție”
… ziua de naștere de peste o lună: „Nu fac niciun chef, voi sta cu familia, deși cred că e posibil să am joc în campionat (n.r.-cu Chiajna)”
14.10.1971 e data de naștere a antrenorului portughez, pe numele complet Jorge Paulo Costa Almeida
5 antrenori străini a avut CFR-ul în era Paszkany până la venirea lui Costa: Bergodi, Trombetta, Uhrin jr, Conceicao, Mandorlini
Roxana CIUHULESCU
roxana.ciuhulescu@protv.ro
Cristian CUCOLAȘ
cristian.cucolas@prosport.ro