Antrenorul echipei CFR Cluj, Jorge Costa, a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că e foarte important, din punct de vedere al clasamentului actual, ca „feroviarii” să câștige meciul cu Petrolul Ploiești, de duminică.
Costa a mai spus că pentru acest meci se poate baza pe întreg lotul de jucători, cu excepția fundașului Vasile Maftei, aflat în proces de recuperare după o mai veche accidentare. „Este un meci foarte important pentru că suntem într-o fază a campionatului în care nu ne permitem să pierdem puncte. Vom face tot ce ține de noi pentru a scaote un rezultat important, noi ne propunem să câștigăm tot. Sper să ajungem în situația ca locul 1 să depindă numai de noi. În afară de Maftei nu există alte probleme. Kapetanos se pregătește bine, își face datoria, poate ajuta echipa. Trebuie ținut cont de faptul că a avut o perioadă de 3-4 luni în care nu a jucat. El beneficiază de încrederea mea. În această perioadă nu s-a ridicat la nivelul celorlalți”, a spus antrenorul portughez.
Acesta a făcut referire și la scandalul de arbitraj, spunând că și în Portugalia există discuții despre posibilele fapte de corupție ale arbitrilor. „Arbitrii pot face greșeli, se întâmplă și asta. Ne gândim la meciurile noastre. De opt meciuri de când sunt aici, nu vorbesc despre arbitri. Am văzut că sunt persoane care își dau cu părerea despre arbitraj, dar nu vreau să fac la fel. Se întâmplă și în Portugalia aceste discuții despre arbitri, corupție, blaturi. Pasiunea mea este fotbalul, mi-ar plăcea să se vorbească mai mult despre sport, despre fotbal, am aduce lumea la stadion în acest mod”, a mai spus Jorge Costa.
Partida dintre CFR Cluj și Petrolul Ploiești se va disputa duminică, de la ora 19:30, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu, și contează pentru etapa a IX-a a Ligii I.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER