Josep Bartomeu ține cu dinții de scaun: nu vrea să demisioneze de la FC Barcelona! Cum își motivează decizia

Aflat sub presiune, președintele Joseb Bartomeu nu are de gând să demisioneze de la FC Barcelona.

Bartomeu a refuzat să cedeze cererii unei părți a votanților socios, care au acuzat modul dezastruos în care gruparea blaugrana a fost condusă în ultimii ani.

După conflictul cu Leo Messi, Josep Bartomeu refuză să plece de la FC Barcelona

Contestatarii se strâng tot mai mulți în jurul lui Josep Bartomeu, care simte din plin presiunea votului de cenzură. Scrutinul se apropie cu pași repezi. El a dat de înțeles că acum nu ar fi un moment potrivit pentru schimbarea conducerii clubului catalan, în frunte cu el.

Vorbind după o ședință a consiliului director al Barcelonei, Bartomeu a declarat: „Sunt o grămadă de probleme. Eu cred că acum ar fi cel mai prost moment să las Barcelona pe mâna unei conduceri provizorii”.

Un management provizoriu ar prelua controlul clubului până la viitoarele alegeri, în cazul în care Bartomeu ar decide să plece de la șefia Barcelonei.

Alegerile sunt programate la începutul lui 2021 și trage de timp cât poate de mult

O petiție împotriva președintelui a strâns 16.250 de semnături luna trecută. În referendumul pe care Bartomeu îl vrea organizat pe data de 15/16 noiembrie 2020, adversarii săi au nevoie de două treimi din voturi pentru a-l înlătura pe actualul conducător al clubului catalan.

Alegerile oficiale pentru conducerea Barcelonei se vor desfășura, cel mai probabil, la începutul anului viitor, în lunile ianuarie sau februarie, cu puțin mai înainte față de data stabilită inițial pentru luna martie.

Bartomeu nu va lua parte la alegerile organizate de club, pentru un posibil nou mandat. Plecarea lui din fruntea clubului blaugrana ar putea influența viitorul lui Messi la club.

Principalul motiv pentru care starul argentinian și-a manifestat dorința de a părăsi Barcelona a fost prezența actualului președinte la cârma clubului și modul în care a condus destinele grupării de pe Nou Camp.

Se fac deja calcule pentru viitorul președinte: Font și Laporta, printre favoriți

Victor Font este unul dintre principalii candidați care să îi succeadă lui Bartomeu și a făcut lobby aducerii lui Xavi pe post de antrenor, ca principală temă a campaniei sale electorale.

Cu toate astea, Font a sugerat în această săptămână că Ronald Koeman ar putea fi păstrat ca antrenor, Xavi urmând să ocupe un alt rol în organigrama clubului.

Joan Laporta, fostul președinte al Barcelonei, care l-a adus pe Pep Guardiola pe banca de pe Nou Camp în mandatul său, va candida de asemenea la alegerile din 2021.

Adversarii lui Bartomeu vor ca referendumul să fie organizat săptămâna viitoare, dar, în contextul actual al pandemiei de coronavirus din Spania, votul de cenzură ar putea fi organizat dincolo de jumătatea lunii noiembrie.

„Când vom primi răspunsul oficial din partea guvernului regional asupra datei când poate fi organizat referendumul, boardul se va întâlni din nou pentru a lua o decizie”, a adăugat Bartomeu.

 

Publicat: 27 10. 2020, 19:45