„Jucăm cu Gloria Buzău, dar și dacă întâlneam pe Liverpool, singura variantă era victoria!”

Mircea Rednic e convins că jucătorii lui Dinamo au tras învățăturile necesare în urma celor două remize consecutive, cu Gaz Metan și CS Otopeni.

În deplasarea de la Buzău, câinii au doar varianta vctoriei, pentru a demonstra că ultimele evoluții au reprezentat doar o întâmplare. Cele trei puncte sunt absolut necesare și asta nu pentru că fotbaliștii din Ștefan cel Mare întâlnesc lanterna campionatului, cu doar șase puncte strânse până acum. Același obiectiv ar fi fost și în măsura în care adversarul ar fi fost unul cu nume, deoarece doar cu o astfel de mentalitate poți să-ți ții adversarul la respect.

"După doi pași greșiți nu avem decât o singură variantă, victoria. Indiferent cu cine am fi jucat în această etapă, cu Gloria Buzău, cu Steaua sau cu Liverpool, trebuie să ne gândim doar la cele trei puncte. Sunt convins că toată lumea a înțeles că simpla prezență în teren nu este suficientă. Ca să-ți impui jocul, să câștigi, trebuie să transpiri pe teren, să-ți pui adversarul la respect. Dacă nu vom respecta aceste condiții, atunci nu merităm să câștigăm campionatul", a spus Rednic pentru site-ul clubului.

Publicat: 20 03. 2009, 16:14
Actualizat: 20 03. 2009, 16:51