„Jucăm pe atac, dar să nu primim gol!** Vreau o iarnă liniștită”
Timișoara își linge rănile după înfrângerea cu Ajax și
eliminarea din Europa Legaue. Sabău vrea să revină pe primul loc.
Antrenorul lui Poli a declarat că va juca pe atac cu Pandurii.
Sabău are și un obiectiv: nu vrea să primeasca gol!
„Situația echipei este bună, am reușit să ne refacem după
efortul fizic depus în jocul cu Ajax. Este un lucru bun că nu avem
accidentați și suspendați. Este un joc greu, sunt meciuri în care
trebuie să îi conștientizezi pe jucători că urmează o partidă
dificilă. Pandurii este o formație constituită din jucători maturi,
cu experiență și tupeu. În astfel de confruntări, dacă nu ești
pregătit mental, pot apărea surprize. Le-am spus la ședința de
dimineață cu urmează un meci extrem de dificil. Depinde în primul
rând de noi ca să învingem, mai ales că este ultimul joc în fața
propriilor suporteri în acest an. Putem rămâne pe primele locuri,
în cazul unei victorii. Acest fapt ne-ar da o iarnă liniștită. Va
trebui să jucăm pe atac, dar nu vreau să primim gol. Vreau să fim
mai maturi din punct de vedere defensiv”, a afirmat
Sabău.
Poli se teme de
Pandurii!
„Pandurii este o echipă de contraatac, evoluează în
sistemul 4-4-1-1 și chiar 4-5-1, cu trupele mai puternice, cum a
fost cazul în jocul din etapa trecută cu Rapid. Este o formație
care se apără foarte bine, mai ales că jucătorii ei au lucrat cu
Sorin Cârțu, ceea ce i-a făcut bine organizați din punct de vedere
defensiv și periculoși pe contraatac”, a mai declarat
Sabău