Președintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, consideră că formația sa va fi singura din Liga I care va juca întreg sezonul cu casa închisă.
"Pot să spun acum, cu regret și fără nici un fel de meschinărie, pentru cei care nu-și mai pot procura după aceea bilete, că vom fi primul club din România care va juca un întreg an competițional cu casa închisă. Abonamentele care s-au distribuit deja înainte de meciul cu Dinamo și cererile care mai sunt încă vor duce la epuizarea locurilor disponibile. S-au vândut până la primul meci 6 500 de abonamente și alte 300 au fost acordate pensionarilor cu venituri mici care au solicitat abonamente, precum și handicapaților. Cu abonamentele acordate membrilor galeriei la peluză se ajunge practic la 7.000 de abonați", a declarat oficialul echipei gorjene.
Condescu a adăugat că membrii conducerii au luat decizia de a acorda locuri gratuite și în acest sezon pentru femei și copii.
"Am decis împreună cu acționarii clubului nostru și toți cei care ne finanțează să rezervăm peluza dinspre Poliție pentru copii și femei. Nu vrem ca vreun copil din județul Gorj, din Târgu Jiu sau de oriunde ar fi din județ, care vrea să vadă un meci de fotbal la Târgu Jiu să nu poată intra la meci. Așa că aproximativ 800 de locuri de la peluza a doua vor fi rezervate exclusiv copiilor și femeilor care vor să vină să vadă un meci de fotbal. Acele locuri nu le vom scoate niciodată la vânzare", a continuat finanțatorul Pandurilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER