Jucător de obiectiv
Togolezul de 29 de ani va efectua în această dimineață vizita medicală, după ce ieri s-a perfectat transferul său la echipa de pe Bega. În cele șase meciuri jucate pentru Otopeni, Nibombe a reușit un gol și a atras atenția conducerii bănățene. Totuși, de ce a debutat în tur pentru ilfoveni abia în runda a zecea? Explicația a dat-o chiar fundașul, ieri, când a ajuns în Timișoara. „Am jucat atât pentru că a durat mai mult până mi-a ajuns permisul de muncă din Belgia în București”, a spus Dare. Venit la Poli gratis în urma unei clauze pe care o avea în contractul său cu Otopeniul, Nibombe consideră că noua sa echipă este de alt calibru și crede că timișorenii pot câștiga un trofeu intern la finalul actualei stagiuni: „Îmi doresc să ajut echipa să joace cât mai bine și să își îndeplinească obiectivele. Vreau să facem rezultate bune și să jucăm cel mai bun fotbal din campionat”, a conchis stoperul.
"Normal că vreau să prind primul 11, dar mai întâi voi încerca să prind lotul de 18. Acum va depinde și de antrenor, nu numai de mine" – Dare Nibombe, fundaș Poli Timișoara