Problemele continuă pentru Dinamo! Un jucător a fost declarat liber de contract, iar alți patru încă își așteaptă banii de la spanioli

Problemele continuă pentru Dinamo! Un jucător a fost declarat liber de contract, iar alți patru încă își așteaptă banii de la spanioli
Radu Zamfir si Florin Vasile in meciul de fotbal dintre reprezentantele U19 ale FCSB si Dinamo Bucuresti, in cadrul finalei Cupei Romaniei U19, desfasurata pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica 27 mai 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a mai pierdut un jucător, ca urmare a memoriului depus de către acesta la FRF. Este vorba despre juniorul Radu Ștefan Zamfir, în vârstă de 19 ani, crescut la academia „câinilor”, care a fost declarat liber de contract.

În urma întrunirii de miercuri, 13 ianuarie, Camera Națională de Soluționare a Litigiilor din cadrul Federației Române de Fotbal l-a declarat liber de contract pe Radu Zamfir și a acordat un nou termen pentru alți patru jucători.

Andreas Mihaiu (22 de ani), Andrei Sin (29 de ani) și Daniel Popa (25 de ani), atacant împrumutat la Chindia Târgoviște până în vară, au cerut încetarea raporturilor contractuale și pretențiile financiare, însă au fost amânați de către comisie, potrivit site-ului LPF.

Doar un jucător de la Dinamo a fost declarat liber de contract! Alți patru, amânați

De asemenea, Mihai Popescu (27 de ani), jucător transferat la Heart of Midlothian FC, în Scoția, și-a cerut și el drepturile salariale, însă și el a fost amânat.

Juniorul Radu Zamfir nu a apucat să debuteze la prima echipă a lui Dinamo. Acesta doar a fost luat în lot la antrenamente în vara trecută.

Deciziile Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor:

  • Radu Zamfir – Încetarea raporturilor contractuale și pretenții financiare. Admite cererea reclamantului modificată. Constată încetarea raporturilor contractuale prin acordul părților începând cu data de 13.01.2021. Definitivă.
  • Andreas Mihaiu – Încetarea raporturilor contractuale și pretenții financiare – Acordă termen la data de 20.01.2021.
  • Andrei Sin – Încetarea raporturilor contractuale și pretenții financiare – Acordă termen la data de 20.01.2021.
  • Daniel Popa – Încetarea raporturilor contractuale și pretenții financiare – Acordă termen la data de 20.01.2021.
  • Mihai Popescu – Pretenții financiare – Acordă termen la data de 27.01.2021.

Încă o problemă la Dinamo! Patru jucători au fost dați afară din chirie! ProSport a aflat ce se întâmplă cu ei! | EXCLUSIV

Vestea bombă pe care niciun fan al lui Dinamo nu voia să o audă de la Pablo Cortacero! „Nu vând acțiunile! Stau minimum 3 ani, pentru a duce proiectul la final” | EXCLUSIV

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
MM Stoica a spus ce decizie ar lua în privinţa lui Ştefan Târnovanu:
MM Stoica a spus ce decizie ar lua în privinţa lui Ştefan Târnovanu: "L-am întrebat cum a gândit. El nu…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Gluma virală despre milionarul celebru care a avut o relaţie cu soţia fratelui său şi a plătit o avere să stingă scandalul!
Gluma virală despre milionarul celebru care a avut o relaţie cu soţia fratelui său şi a plătit o avere să…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Doliu național. Marele cântăreț a murit pe scenă: A fost vocea și inima acestor meleaguri
Doliu național. Marele cântăreț a murit pe scenă: A fost vocea și inima acestor meleaguri
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi iubi mereu, așa cum ne-am promis”
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×