Plecat de la Craiova chiar înaintea meciului cu CFR, după un conflict cu patronul Adrian Mititelu, Eugen Trică afirmă că rezultatul înregistrat în meciul cu ardelenii ar fi fost diferit dacă ar fi rămas el la conducerea tehnică a formației oltene.
Trică acuză lipsa de pregătire fizică a „juveților” și precizează că în scurta perioadă în care s-a ocupat de destinele echipei a avut o relație foarte bună cu jucătorii. Totuși „Jose” afirmă că nu s-ar mai întoarce pe banca Științei după divergențele cu Mititelu.
„Jucătorii Universității au terminat benzina și au fost morți din minutul 60, la fel ca la Piatra Neamț. În iarnă, pregătirea fizică a fost făcută greșit. La 2-0 și cu un om în plus, le-aș fi cerut jucătorilor să se apere la distanță de poarta lui Lung jr și să țină de minge. George Biță e un superbăiat, dar cu fotbaliștii trebuie să fii mai dur. Nu pot lucra cu Mititelu, asta e clar. Nu comentez conflictul cu el. Vreau să termin școala de antrenori, să-mi iau licența Pro. Apoi voi începe de jos. Mă bucur că, deși am fost o perioadă scurtă antrenorul Craiovei, jucătorii m-au respectat și au înțeles ce le-am cerut.”, a declarat Trică pentru Libertatea.
Aflată pe locul 14, Universitatea pare să se îndrepte cu pași mari spre Liga a II-a, iar Trică este de părere că o eventuală retrogradare ar fi extrem de greu de surmontat.
„Sunt șanse foarte mari ca echipa să retrogradeze. Eu mă rog la Dumnezeu ca Universitatea să nu cadă în Liga a II-a, pentru că va fi foarte greu să revină. Se va pierde contactul cu fotbalul mare și Știința poate să calce pe urmele unor alte formații mari, precum UTA, Petrolul sau „U” Cluj, care stau mai mult prin liga secundă. Scandalurile, lipsa banilor și mutarea echipei din Bănie au o influență negativă. Craiovei îi trebuie și 4-5 jucători cu experiență”, a încheiat Trică
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER